MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

mătură sf [At: NECULCE, L. 239 / V: (reg) ~re, ~tără / Pl: ~ri / E: nct] 1 Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din nuiele, paie etc. cu care se curăță gunoiul. 2-3 (Îlv) A da cu ~ra A mătura (1, 2). 4 (Fig; rar; dep) Barbă mare. 5 Plantă erbacee, bogat ramificată, cu flori verzi și violete, utilizată la confecționarea măturilor (1) Si: (pop) bălur, flocoasă, mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg) tătarcă (Sorghum vulgare). 6 (Șîc ~re-cu-bobu-negru) Plantă erbacee, înaltă până la 2 metri, cu frunze late și tulpina bogată în materii zaharoase, utilizată la confecționarea măturilor (1) (Sorghum saccharatum). 7 (Csc) Lan de mături (5-6). 8 (Șîc ~-de-grădină, ~ri-de-grădină, ~ri-de-țară, ~ri-de-casă) Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze verde-deschis, cu flori verzi, abia vizibile, folosită și la curățat Si: măturică (5) (Kochia scoparia). 9 (Bot; reg; îc) ~ra-Maicii-Precesta sau ~-turcească Năfurică (Artemisia annua). 10 (Bot; reg; îc) ~ra-raiului Floarea-raiului (Chrysanthemum cinerariifolium). 11 (Reg; îc) ~-albă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 12 (Trs) Bidinea. 13 (Ban) Unealtă cu care se amestecă în laptele pus la fiert, în laptele în care s-a pus cheagul etc. Si: (reg) măturică (10), măturice (4), măturișcă (4), măturoi (6), măturuță (3). 14 (Ban; art.) Dans țărănesc care se joacă în perechi, unul dintre dansatori ținând în loc de parteneră o mătură (1). 15 (Ban; art.) Melodie după care se execută mătura (14).

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume, sau de nuiele, paie etc., cu care se mătură. Ce-are, mă, cîinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea Cu mătura măturînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, bogat ramificată, cultivată în scopuri industriale sau pentru facerea obiectului descris mai sus (Sorghum vulgare). Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături. POPA, V. 126. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese. EMINESCU, O. I 43.

MẮTURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată și stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.

mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc].

mắtură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária).

mătără sf vz mătură

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

MĂTURĂ s. v. bidinea.

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vîntului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

mătură s. v. BIDINEA.

mătúră (mătúri), s. f. – 1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.

mături (măturele) (it. spazzole; engl. wire brushes; fr. balais à jazz; germ. Jazz – besen), tip de baghete (2) din metal pentru unele instrumente de percuție* cu membrană. Se compun dintr-un mâner din metal, cu o extremitate bombată, iar cealaltă terminată cu multe fire din metal din formă de evantai. De obicei se întrebuințează două m., dar se poate combina o m. cu o baghetă (2). În general membrana instr. se lovește cu cele două m., dar se poate și freca (în acest caz se produce un fâșâit).

KOCHIA Roth, MĂTURI DE GRĂDINĂ, COHIA, fam. Chenopodiaceae. Gen originar din Europa, Asia, Australia, Africa, de S, pînă la 85 specii, erbacee, tufe păroase sau tomentoase, tulpina și ramurile foliote, frunze îngust-filiforme de pînă la 1,5 cm lungime, alterne, mătăsos-pubescente, verzi-strălucitor, toamna devin roșii-ruginii. Flori (perigon globular, întins sau urceolat, 5 petale îndoite în interior, 5 stamine exerte, 3 stigmate) solitare sau mai multe, în axa frunzei, nesemnificative.