LÚNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).

luntre sf [At: COD. VOR. 91/8 / V: (înv) ~rie (7), (îrg) lin~ / Pl: ~re, (rar) ~ri / E: ml lunter] 1 Ambarcație cu fundul plat, având prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari Si: barcă (1), (înv) caic (1), (îrg) cin (2), (reg) ciobacă, (reg) dubas, (îrg) lotcă, șaică. 2 (Pfm; îe) A se face (sau a se așeza, a se pune) ~ și punte A încerca prin toate mijloacele să obțină, să realizeze, să împiedice etc. ceva. 3 (Pfm; îe) A umbla (sau a fi) (cu curul) în două ~ A juca pe două planuri 4 (Pfm; îae) A fi indecis. 5 (Îs) ~ de Snagov Albie mare scobită într-un trunchi de copac, al cărei interior e împărțit în două părți inegale. 6 (Înv) Efigie de pe vechile monede austriece, reprezentând o barcă. 7 (Reg; îf luntrie) Unealtă la moară.

LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).

LÚNTRE, luntre și luntri, s. f. Barcă de obicei cu vîsle. Pe rîmnic în păpurișul tînăr, neagră și nemișcată, sta o luntre cu lopețile în laturi, ca o pasere ostenită, cu aripile atîrnate. SADOVEANU, O. I 101. Iar din umbre de la maluri se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I 154. Bate vîntul sălcile, Să pornească luntrile. HODOȘ, P. P. 81. ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca toate mijloacele spre a realiza sau spre a obține ceva. Tot el se așezase luntre și punte... să potolească îndîrjirea oștirii. C. PETRESCU, R. DR. 23. Cînd cădea cîte un pîrjol... el se făcea luntre și punte și-și scăpa țeara. ISPIRESCU, L. 11. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte... dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, P. 144.

LÚNTRE ~e f. Ambarcație de dimensiuni mici, fără punte, cu fundul plat, propulsată cu ajutorul motorului sau al vâslelor; barcă. * A se face (sau a se pune) ~ și punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta între două ~i a ține și cu unul și cu altul; a îmbina două interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter

luntre f. vas mic ce se mână pe apă numai cu lopeți: a se face luntre și punte, a face imposibilul. [Lat. LUNTREM].

lúntre f., pl. ĭ (lat. linter, pop. lunter). Barcă, cel maĭ mic vas de navigat. A te face luntre și punte, a face tot posibilu p. un scop.

lintre sf vz luntre

luntrie^[1] sf vz luntre corectată

lúntre s. f., g.-d. art. lúntrii; pl. luntri

lúntre s. f., g.-d. art. lúntrei; pl. lúntre

luntre, pl. luntre

luntre, -tri.

LÚNTRE s. v. barcă.

LUNTRE s. barcă, (prin Ban.) schelă. (O ~ pescărească.)

lúntre (lúntre), s. f. – Barcă. – Mr. lăndură. Lat. lynter (Meyer 247; Pușcariu 1000; Candrea-Dens., 1027; REW 5071), cf. alb. ljundrë, vegl. lundro, ngr. λούντρα. – Der. luntrac, s. n. (prăjină pentru condus barca); luntraș, s. m. (barcagiu); luntri, vb. (a vîsli).

a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea.