LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă; a aluneca; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare.

luneca [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~nica, (înv) lure~ / Pzi: lunec / E: ml lubrico, -are] 1 vi (D. ființe) A-și pierde echilibrul călcând pe o suprafață lucioasă Si: a aluneca. 2 vi (Pex) A cădea. 3 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva ochii după ceva (sau după cineva) A-i plăcea cuiva ceva sau de cineva. 4-5 vir A scăpa ceva din mână. 6 vi (Udp „pe”, „în”) A se mișca cu ușurință, lin, fără zgomot și fără să întâmpine vreo rezistență sau vreun obstacol. 7 vi (D. păsări) A zbura lin. 8 vi A intra cu ușurință undeva Si: a pătrunde. 9 vi (D. mâncăruri, băuturi) A fi înghițite cu ușurință. 10 vr (Înv; fig; d. ființe; udp „către”, „în”, „întru”, „la”) A se lăsa sedus, ispitit de ceva sau de cineva. 11 vr (Fig; pex) A se lua, în mod greșit, după părerea cuiva. 12-13 vir (Înv; udp „cu”) A păcătui. 14 vr (Pop; îe) A se ~ cu vorba A spune mai mult decât vrea.

LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv.) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare.

LUNECÁ, lúnec, vb. I. (În concurență cu aluneca) 1. Intranz. (Despre ființe) A-și pierde echilibrul, călcînd pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Își puse gluga peste căciulă și porni, lunecînd la fiecare pas. SADOVEANU, O. A. III 80. Cîteodată trebuie să se întoarcă amîndoi cu spatele, cînd se năpustește un vîrtej. Lunecă. Se agață unul de altul. C. PETRESCU, Î. I 180. Luneca pe sîngele ce se închegase pe lespezi. NEGRUZZI, S. I 156. ◊ (Despre obiecte) Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, A. 23. ♦ Fig. A se abate din drum. Vremea era-ntunecoasă Și cărarea lunecoasă, Lunecai la altă casă Unde-i nevasta frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. 2. Intranz. A se mișca cu ușurință, lin, fără zgomot și fără a întîmpina vreo rezistență sau vreun obstacol; a se strecura ușor. Prin văzduh, pe deasupra, trecu o rîndunică, ca o săgeată; pe urmă se bătu un fluture; apoi lunecă un cîrd de rațe. SADOVEANU, O. V 72. Dealurile aspre, se deșiră către zare, cu coamele înălbite. Aproape de tot apa tulbure a rîului lunecă repede. SAHIA, N. 119. Gondole... se depărtau de maluri Și lunecau în taină pe negrele-ți canaluri. ALECSANDRI, P. I 165. ◊ (Poetic) Steaua ciobanului lunecase în văzduhul albastru, ca o lacrimă. CAMILAR, TEM. 43. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Ana deveni serioasă, ca o umbră îi lunecă pe față. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ♦ (Despre mîncări sau băuturi) A merge ușor și repede pe gît (fiind înghițit cu poftă); a aluneca. Erau bune mîncările și vinul luneca de minune. SLAVICI, N. II 308. Și așa luneca hrinca aceea de ușor pe gît, parcă era unsă cu unt. CREANGĂ, A. 31. 3. Tranz. A trece (ușor). Ea-i șterse lacrimile, apoi își lunecă puțin palma pe fruntea lui înfierbîntată. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. ♦ Fig. (Complementul indică privirea) A arunca ușor, a îndrepta. Leușcan a lunecat spre mine o privire. SADOVEANU, O. L. 24. Și peste lumea ta-n ruină Îți luneci, fără să te miști, Privirea-ți rece și senină. VLAHUȚĂ. N. 60. 4. Refl. Fig. (Învechit, despre oameni) A se lăsa înclinat, ispitit, a se amăgi, a se înșela. Dar iacă te apropii de Tîrgu-Frumos! Să nu te luneci a judeca după nume și lucrul. NEGRUZZI, S. I 191.

A LUNECÁ lúnec intranz. 1) (despre corpuri) A se deplasa printr-o mișcare continuă (pe o suprafață netedă sau de-a lungul unui alt corp). 2) A se mișca lin și fără zgomot. 3) (despre persoane) A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă. 4) (despre mâncăruri sau băuturi) A trece ușor pe gât; a se înghiți ușor. /<lat. lubricare

lunecà v. 1. a fi luciu: gheața lunecă foarte; 2. a merge fără piedică: bucatele luneca pe gât; 3. a-și pierde echilibrul, mergând pe ceva luciu: a lunecat pe gheață; fig. a luneca în păcat; 4. a se strecura: mi-a lunecat printre degete. [Cf. lat. LUBRICARE].

lunica v vz luneca

lureca v vz luneca

alúnec (sud), lúnec (nord) și lúrec (vechĭ), a -á v. intr. (lat. lúbrico, -áre, a face să fie alunecos, lubric). Sînt alunecos: gheața asta alunecă bine Merg fără pedecă pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zăpadă, bucatele pe gît. Îmĭ perd echilibru (și cad orĭ nu): caiĭ alunecă pe gheață. Mă strecor pintre ceva: baniĭ mĭ-aŭ alunecat pintre degete. Fig. Cad, greșesc, comit un delict: acest om n’a alunecat nicĭ-odată.

lúnec, -ătúră, -ós, -úș, V. alunec, -ătură, -os, -uș.

lunecá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúnecă

lunecá vb., ind. prez. 1 sg. lúnec, 3 sg. și pl. lúnecă

luneca

LUNECÁ vb. v. aluneca.

LUNECÁ vb. v. ademeni, amăgi, greși, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, păcătui, prosti, purta, trișa.

LUNECA vb. a aluneca, a se da. (~ pe gheață.)

luneca vb. v. ADEMENI. AMĂGI. GREȘI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PĂCĂTUI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

lunecá (lúnec, lunecát), vb. – 1. A curge, a glisa. – 2. A se scurge, a scăpa. – 3. A greși. – Var. aluneca (cu der.). Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbrĭcāre (Philippide, Principii, 98; Pușcariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar această ipoteză nu este sigură, deoarece nu s-a dat o explicație suficientă prezenței lui n. Ipoteza lui Meyer, Alb. St., IV, 36 (lat. *lūnĭcāre, de la lūna) nu apare mai convingătoare. – Der. lunecătură, s. f. (alunecare, derapare); alunecătoare, s. f. (piesă culisantă la tun); lunecos, adj. (care alunecă); lunecuș, s. n. (ghețuș).