lulea sf [At: (a. 1780) FURNICĂ, I. C. 117 / V: (reg) liu~ / Pl: ~ele / E: tc lüle] 1 Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă îndoită prin care trece fumul Si: pipă. 2 (Prt) Parte mai groasă și scobită a acestui obiect. 3 (Pex) Cantitate de tutun care intră în această parte a obiectului Si: pipă, (reg) pipoc. 4 (Pfm; îe) A fi îndrăgostit (sau amorezat) ~ A fi foarte îndrăgostit. 5 (Pop; îe) A fura (sau a apuca, a lua, a prinde, a pupa, a turti) ~ua neamțului (cu zale cu tot), a se lua cu ~ua lui Dumnezeu sau a se afuma cu ~ua A se îmbăta. 6 (Pop; îe) A(-i) da (cuiva) ~ua prin cenușă A se face de râs. 7 (Reg; îe) A ajunge (sau a rămâne) la ~ele A sărăci. 8 (Reg; îe) A da (sau a turti) (cuiva) ~ua în (sau sub) nas A disprețui. 9 (Pfm; îe) A fi (sau a se face, a se îmbăta) ~ A se îmbăta foarte tare. 10 (Pfm; îe) A fi beat (sau făcut) ~ A fi foarte beat. 11 (Pan) Obiect sau părți ale unor obiecte asemănătoare ca formă cu luleaua (1). 12 (Mor) Bucată de fier introdusă în podoimă în care se sprijină fusul. 13 (Ban) Țeavă de la cazanul de fiert țuică. 14 (Reg; îe) A-i bate ~ua pe datorie A supăra pe cineva.

LULEÁ, lulele, s. f. Obiect pentru fumat alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită în care se pune tutunul și dintr-o țeavă uneori îndoită; pipă. Moșneagul... trage dintr-o lulea de un cot și ochii lui albaștri se uită țintă spre șesurile întinse. SADOVEANU, O. I 319. Șezînd într-o duminecă cu luleaua în gură... iată că vine soția lui și îi spune că peste puțin are să fie tată. ISPIRESCU, L. 206. De pe la Grumăzești încolo, moș Nichifor... și-a aprins luleaua și a început a lăsa iepele mai la voie. CREANGĂ, P. 117. Poartă arnăut în coada droștii, înarmat cu un ciubuc încălăfat și lulea ferecată cu argint. NEGRUZZI, S. I 237. ◊ Expr. Îndrăgostit (sau amorezat) lulea = foarte îndrăgostit. (A fi) (cu capul) lulea = a fi amețit, zăpăcit (de băutură). Trebuie să fii lulea ca tine ca să nu pricepi. D. ZAMFIRESCU, R. 215. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții. EMINESCU, N. 34. A se îmbăta lulea v. îmbăta. A lua (sau a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta. Cam lua el, nu-i vorbă, luleaua neamțului sîmbătă seara și nu se trezea pînă luni. C. PETRESCU, Î. I 46. [Acestor păsări] le place cu deosebire strugurii, cauză pentru care francezii au și creat zicătoarea... ce se aplică celor care la noi au furat luleaua neamțului. ODOBESCU, S. III 27. ♦ (Prin restricție) Găvanul pipei. Luleaua ciubucului n-avea tutun. SADOVEANU, E. 116. ♦ Cantitate de tutun cîtă încape în găvanul unei pipe. – Variantă: liuleá (ALECSANDRI, T. I 80) s. f.

LULEÁ ~éle f. Obiect folosit la fumat, având o parte îngroșată, cu cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, și alta, în formă de tub, prin care se trage fumul; pipă. * Amorezat (sau îndrăgostit) ~ foarte îndrăgostit. 2) Cantitate de tutun cât încape în cavitatea acestui obiect. [Art. luleaua] /<turc. lüle

luleà f. unealtă de fumat, compusă dintr’o țeavă (numită și ciubuc) și dintr’un văscior de pământ roșu (luleaua propriu zisă). [Mold. liulè = turc. LÜLÈ]. ║ adv. fam. amețit în gradul cel mai înalt (propriu și figurat): amorezat lulea, beat lulea (cf. locuțiunile sinonime: a fura luleaua Neamțului și afumat cu luleaua).

luleá f., pl. ele (turc. [d. pers.] lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat. Fam. Păhăruț: o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat: beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și lĭuleá. În Ban. lulă (sîrb. lula). V. cĭubuc.

liulea sf vz lulea

lĭuleá, V. lulea.

+lulea¹ (fam.) adv. (îndrăgostit ~)

luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle, art. lulélele

luleá s. f., art. luleáua, g.-d. art. lulélei; pl. luléle

lulea

lulea, -lele.

LULEÁ s. v. pipă.

LULEA s. pipă, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pîcă. (Trage din ~.)

luleá (luléle), s. f. – Pipă. – Var. (Banat) lulă. – Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula.

luleá, luléle, s.f. (pop.) 1. pipă. 2. păhăruț.

LULEÅ [lüləo:], oraș în NNE Suediei, la gura fl. Lule Älv, port la G. Botnic; 71,2 mii loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroport. Expl. de min. de fier și lemn. Oțelării. Constr. navale; celuloză. Muzeu etnografic. Biserică (sec. 15). Catedrală în stil neogotic (1904). Fundat în 1621 și declarat oraș în 1856.

a fura luleaua neamțului expr. a se îmbăta.

a lua luleaua neamțului expr. a se îmbăta.

de doi bani / trei lulele expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară.