LOCATÍV A locativi e s. n. adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale in unele limbi care arata locul unde se petrece actziunea verbului. 2. Adj. Privitor la spatziul locuibil (inchiriat); privitor la locatzie de locatzie. ◊ Valoare locativa = venitul care il poate aduce un imobil sau un apartament in cazul inchirierii lui. Spatziu locativ = ansamblul incaperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. Din fr. locatif.

locativ ~a [At: COSTINESCU / Pl: ~i ~e / E: fr locatif] 12 a Care se refera la locatzie (12). 3 a Privitor la casele inchiriate. 4 a Care apartzine caselor inchiriate. 5 a (Is) Valoare ~a Venit care il poate aduce un imobil sau un apartament in cazul inchirierii lui. 6 a (Is) Spatziu ~ Ansamblu al incaperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. 7 a (Pex; ias) Autoritate care se ocupa cu administrarea spatziilor destinate a fi inchiriate. 8 a (Is) Fond ~ Totalitate a suprafetzelor de locuit aflate in proprietatea statului shi inchiriate populatziei. 9 sn (Grm; shis caz ~) Caz al flexiunii nominale in unele limbi care arata locul unde se petrece actziunea verbului. corectata

LOCATÍV A locativi e s. n. adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale in unele limbi care arata locul unde se petrece actziunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele inchiriate; al caselor inchiriate. ◊ Valoare locativa = venitul care il poate aduce un imobil sau un apartament in cazul inchirierii lui. Spatziu locativ = ansamblul incaperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. Din fr. locatif.

LOCATÍV² A locativi e adj. Privitor la casele inchiriate; al caselor inchiriate. Directzia de gospodarie locativa a Sfatului popular al Capitalei. ◊ Valoare locativa = valoarea unui imobil sau apartament exprimata prin venitul care poate sal aduca in cazul inchirierii lui. Spatziu locativ = ansamblul incaperilor locuite de cineva sau destinate pentru a fi locuite.

LOCATÍV A adj. Referitor la casele de inchiriat. ◊ Valoare locativa = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului care acesta lar putea aduce prin inchiriere; spatziu locativ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz in declinarea unor limbi care arata locul unde se afla cineva sau ceva sau unde se petrece o actziune. [Cf. fr. locatif].

LOCATÍV A I. adj. referitor la casele de inchiriat. ♦ valoare ~a = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului care acesta lar putea aduce prin inchiriere; spatziu ~ = ansamblul incaperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (in unele limbi) care arata locul unde se petrece actziunea verbului. (< fr. locatif)

LOCATÍV² ~a (~i ~e) Care tzine de locuintza; propriu locuintzei. ◊ Spatziu ~ incaperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif

locativ a. Jur. relativ la locatziune: conventziuni locative. ║ n. Gram. caz particular in unele limbi ce exprima locul.

1) *locatív a adj. (d. lat. locare locatum a inchiria. Reparatziunĭ locative acelea cares in sarcina locataruluĭ. Valoarea locativa venitu carel poate aduce un imobil dat cu chirie.

2)*locatív a adj. (d. lat. locus dupa modelu luĭ vocativ). Gram. Relativ la loc. S. n. pl. e. Un caz care exista odinioara shi in limba latina k shi azĭ in cea ruseasca.

locatív¹ adj. m. pl. locatívi; f. locatíva pl. locatíve

locatív adj. m. pl. locatívi; f. sg. locatíva pl. locatíve