libadea sf [At: LET. III, 262/11 / V: (reg) leb~ / Pl: ~ele / E: tc libade] (Înv) 1 Haină bărbătească lungă, confecționată din material gros, purtată la început de boieri și apoi de orășeni Si: anteriu. 2 (Mun; Olt) Haină bărbătească scurtă, din stofă de casă, de obicei de culoare albă.

LIBADEÁ, libadele, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma lebadea) Haină bărbătească, scurtă pînă la genunchi. În capul mesei stătea, cu un fel de lebadea, albă, pe umeri, Tudor, care, spre deosebire de ceilalți, nu se arătă de loc surprins de venirea oaspeților. CAMIL PETRESCU, O. II 80. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire, cu o libadea de pichet alb pe deasupra. FILIMON, C. 144. ♦ Anteriu (2). De la zaveră ei lepădase lebadeaua și tombatera și se îmbrăcase nemțește. GHICA, S. 258. – Variantă: lebadeá s. f.

libadeà f. od. 1. haină boierească, un fel de anteriu ordinar: Banul cu o libadea de pichet alb pe d’asupra FIL.; 2. haină de târgoveț, manta de dimie: libadea de abă împodobită cu găitan negru FIL. [Turc. LEBADĔ].

libadeá și le- f., pl. ele (turc. pers. lebade, lubbade, manta de ploaĭe). Sec. 18-19. Un fel de anteriŭ boĭeresc care se purta pe supt gĭubea. Maĭ pe urmă, manta de dimie pe care o purtaŭ tîrgovețiĭ (Șăin. și Ĭorga, Negoț. 186). V. fermeneá, imurluc.

lebadea sf vz libadea

LIBADE s.f. (Mold.) Anteriu. Un rînd de straie de postav, libade și giube. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. libadé.

lebadeà f. V. libadea.

lebadeá, V. libadea.

libadeá (înv.) s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle, art. libadélele

libadeá s. f., art. libadeáua, g.-d. art. libadélei; pl. libadéle

LIBADEÁ s. v. anteriu, reverendă, sutană.

libadea s. v. ANTERIU. REVERENDĂ. SUTANĂ.

libadeá (libadéle), s. f. – Mantou, pardesiu oriental. Tc. libade (Șeineanu, II, 236; Lokotsch 1317), cf. bg., sb. lebade. Sec. XVIII. înv.