LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda.

leurdă² sf [At: ALR I, 1829/90 / V: leurd sm / P: le-u~ / Pl: ? / E: ns cf urdă] 1 (Reg) Urdă. 2 (Îf leurd) Chișleag.

leurdă¹ [At: LB / V: leor~ (A și: leordă), (reg) leoandră, leoar~, ~udră (A: nct), leurd sm, lioar~, reoaldă / P: le-ur~ / A și: leurdă / Pl: ~de, (îrg) ~rzi / E: cf alb hurdhë „usturoi”] 1 sf Plantă din familia erbaceelor, cu frunze mari, eliptic-lanceolate, comestibile, cu miros și gust de usturoi, cu flori albe dispuse în umbele, care crește primăvara prin păduri, prin locuri umede și umbroase (Alium ursinum). 2 sf Planta Allium montanum. 3 sf (Îdt; îe) A pieri ca ~da A dispărea. 4 sf (Bot; reg) Ai-sălbatic (Allium oleraceum). 5 sf (Bot; reg) Arpagic (Allium schoenoprasum). 6 sm (Bot; reg; îf leurd) Ai-de-munte (Allium victorialis). 7 sf (Bot; reg) Crin-de-pădure (Lilium martagon). 8 sm (Reg; îf leurd) Persoană mâncăcioasă și guralivă.

LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe ca zăpada, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda.

LÉURDĂ s. f. v. leordă.

LEÚRDĂ ~e f. Plantă erbacee comestibilă, din familia liliaceelor, cu flori albe și cu miros de usturoi. [G.-D. leurdei; Sil. le-ur-; Acc. și léurdă] /Cuv. autoht.

leurdă f. plantă cu florile albe ca zăpada și cu mirosul tare de usturoiu (Allium ursinum). [Origină necunoscută].

léurdă f., pl. e (cp. cu lat. lúridus, -da, livid. Cp. și cu cald și urdă). O plantă liliacee cu florĭ albe ca zăpada și cu miros de usturoĭ și care crește pin pădurile umede și umbroase (allium ursinum). Prov. Pe unde a mîncat lupu leurdă, și după zece anĭ miroase, aluziune la amintirile amorurilor trecute. – E și un sat lîngă Btș., numit Lévirda la Nec. și e și un nume de fam. Lévîrdă (rut. lévurda vine d. rom.).

leoardă sf vz leurdă¹ corectată

leordă sf vz leurdă

leudră^[1] sf vz leurdă¹ corectată

lioardă sf vz leurdă

LÉORDĂ, leorde, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu miros puternic de usturoi (Allium ursinum). Dacă n-are ceapă, caută în preajma malului acestei bălți niște usturoi sălbatic: leordă ori pur. SADOVEANU, N. F. 78. – Pronunțat: le-or-. - Variantă: léurdă s. f.^[1]

!leúrdă (le-ur-) s. f., g.-d. art. leúrdei; pl. leúrde

léurdă (sil. le-ur-)/leúrdă s. f., g.-d. art. léurdei/leúrdei; pl. léurde/leúrde

leordă

LEÚRDĂ s. v. aior.

LEURDĂ s. (BOT.; Allium ursinum) aior.

léurdă s. f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s. f. (pădure); leurdar, s. m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda.

leúrdă, leurde, (leordă), s.f. – 1. (bot.) Plantă erbacee cu miros de usturoi (Allium ursinum); usturoi de pădure. 2. (bot.) Leordacă, termen consemnat în Maramureș pentru bujor alb (Platanthera bifolia) (Borza, 1968: 133). 3. (bot.) Leurdină (Dahlia variabilis); gherghină, gheorghină (Țiplea, 1906). ♦ (top.) Leordina, localitate pe Valea Vișeului; Leorda, afluent al pârâului Băiuț, care se varsă în râul Lăpuș. – Et. nec. (Șăineanu, DER); cuvând autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. hudhër, hudër „usturoi”; cf. bg. levurda (DEX); cf. alb. hurdhë „usturoi” (MDA). Cuv. rom. > ucr. levurda (DER).

leórdă, s.f. – v. leurdă.

leórdă, (leurdă), s.f. – 1. (bot.) Scaiu sălbatic, „cuvânt de origine dacică, de la care provine numele loc. Leordina” (Filipașcu 1940: 20). 2. (bot.) Leurdă (Allium ursinum); usturoi sălbatic. 3. (top.) Leorda, afluent al pârâului Băiuț, care se varsă în râul Lăpuș. 4. (bot.) Leordacă, termen consemnat în Maramureș pentru bujor alb (Platanthera bifolia) (Borza 1968: 133). 5. (bot.) Leurdină (Dahlia variabilis); gherghină, gheorghină (Țiplea 1906). – Termen autohton, cf. alb. hurdhë „usturoi” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).

LEÚRDĂ (cuv. autohton) s. f. Plantă erbacee perenă din familia liliaceelor, înaltă de 10-50 cm, având frunze ovat-lanceolate cu două nervuri paralele, flori albe grupate într-o inflorescență umbeliformă și fruct-capsulă, cu o singură sămânță în fiecare lojă (Allium ursinum); toată planta are miros de usturoi. Este răspândită în Europa. Se folosește ca atare în alimentație și în medicina umană și veterinară.