juvenil, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 58/5 / Pl: ~i, ~e / E: fr juvénile, lat juvenilis] 1 Care aparține tinereții Si: tineresc, (înv) junesc. 2 (Îs) Infracționalitate ~ă Infracționalitate în rândul minorilor. 3 (Înv; îs) Apă ~ă Apă minerală.

JUVENÍL, -Ă, juvenili, -e, adj. (Uneori cu nuanță ironică) Tineresc. Se pregătea cu naivitatea juvenilă să-i combată argumentele. C. PETRESCU, A. 318. O scăpare ce-i mai amintește încă visurile lui juvenile, încordarea lui, viziunile fulgurante ce i-au trecut odată prin minte. ANGHEL, PR. 69. Două modeluri [de statui ale Dianei] caracterizate unul prin grația corectă și prin vigoarea juvenilă a antichității, celalt prin eleganța mai răsfățată și mai somptuoasă a Renașterii. ODOBESCU, S. III 58.

JUVENÍL, -Ă adj. 1. Tineresc. 2. (Despre substanțe) Care provine din magma topită în interiorul scoarței Pământului și circulă prin scoarță, putând ajunge până la suprafață. ◊ Apă juvenilă = apă minerală. [< fr. juvénile, cf. lat. iuvenilis].

JUVENÍL, -Ă adj. 1. care aparține tinereții; tineresc. 2. (despre substanțe) care provine din magma topită în interiorul scoarței Pământului și circulă prin scoarță, până la suprafață. 3. (despre organisme) tânăr. (< fr. juvénile, lat. iuvenilis)

JUVENÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru tineri; propriu tinerilor; tineresc. 2): Apă ~ă apă provenită din condensarea subterană a vaporilor rezultați din procesele la care e supusă magma. /<fr. juvénile, lat. juvenilis

juvenil a. ce ține de junețe: ardoare juvenilă.

* juveníl, -ă adj. (lat. juvenilis, d. júvenis, june. tînăr). Tineresc, de tînăr: ardoare juvenilă.

juveníl adj. m., pl. juveníli; f. juvenílă, pl. juveníle

juveníl adj. m., pl. juveníli; f. sg. juvenílă, pl. juveníle

juvenil

juvenil.

JUVENÍL adj. v. tineresc.

juvenil adj. v. TINERESC.