JUCĂREÁ, -ÍCĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea. – Jucărică: cu schimbare de suf.

jucărea sf [At: PAMFILE, J. III, ap. DA / Pl: ~ele / E: jucărie + -ea] 1-8 (Șhp) Jucărioară (1-8).

jucărică sf [At: DA ms / Pl: ~ici / E: jucărie + -ică] 1-8 (Șhp) Jucărioară (1-8).

JUCĂREÁ, -ÍCĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea, -ică

JUCĂREÁ s. f. v. jucărică.

JUCĂRÍCĂ, jucărele, s. f. Diminutiv al lui jucărie. Este o vîrstă la care copilul întoarce capul plictisit de la jucărele. ANGHEL, PR. 179. – Variantă: jucăreá s. f.

jucăríe f. (d. joc). Obĭect cu care se joacă copiiĭ (ca bilele, arșicele, soldațiĭ de plumb, păpușile ș.a.). Fig. Ceĭa ce e supus gustuluĭ saŭ puteriĭ altuĭa: acest pitic e o jucărie în mînile aceluĭ uriaș, corabia noastră era jucăria vîntuluĭ și a valurilor. Glumă, lucru ușor: această luptă n’a fost jucărie, algebra e o jucărie pentru el. – Fam. și jucărică, pl. ele.

jucărícă s. f., g.-d. art. jucărélei; pl. jucăréle, art. jucărélele

jucărícă s. f., pl. jucăréle

JUCĂREÁ s. v. jucărioară.

JUCĂRÍCĂ s. v. jucărioară.

jucărea s. v. JUCĂRIOARĂ.

jucărică s. v. JUCĂRIOARĂ.

jucăréle s.f. pl. (pop.) jucării.