jindui [At: DELAVRANCEA, S. 9 / V: (reg) jân~ / Pzi: ~esc / E: slv *жѧдовати] 1 vt A dori ceva în mod intens Si: a râvni. 2 vi A-i lăsa gura apă după ceva Si: a pofti. 3 vi A se uita cu jind (4) la ceva. 4 vr (Îvr) A regreta.

JINDUÍ, jinduiesc, vb. IV. Tranz. A dori în mod intens, a pofti cu tărie, a rîvni; a tînji, a fi ahtiat după ceva. Mulți ochi au jinduit-o; ea, aș, n-aude, nu vede. DELAVRANCEA, S. 9. ◊ Intranz. (Construit mai ales cu prep. «după», «la») Bragagii și salepgii... își strigau pe isonul de datină marfa la care jinduiau cîțiva băiețoi. C. PETRESCU, A. R. 8. Bătrînelul acesta, care jinduise toată viața după un fecior, își agățase inima de Manlache. POPA, V. 113.

A JINDUÍ ~iésc 1. tranz. A dori, a vrea foarte mult; a râvni; a pofti. 2. intranz. A avea jind; a pretinde să acapareze ceva străin; a râvni. /<sl. žendati

jinduì v. 1. a-i duce jindul, a pofti la ceva; 2. a (se) lipsi de toate. [Slav. JẼDATI, a-i fi sete, foame, a pofti].

jândui v vz jindui

jinduĭésc v. tr. (d. jind). Doresc mult, poftesc mult (o mîncare, o haĭnă).

jinduí (a ~) (a râvni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jinduiésc, imperf. 3 sg. jinduiá; conj. prez. 3 să jinduiáscă

jinduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jinduiésc imperf. 3 sg. jinduiá; conj. prez.3 sg. și pl. jinduiáscă

JINDUÍ vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. v. dori. 4. a râvni, a tânji. (~ după un cămin.) 5. v. lăcomi.

JINDUI vb. 1. a aspira, a dori, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a ținti, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.) 2. a se ahtia, a dori, a rîvni. (~ după...) 3. a dori, a pofti, a rîvni, a voi, a vrea, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. a rîvni, a tînji. (~ după un cămin.) 5. a se lăcomi, a rîvni, (înv.) a zavistui. (~ la bunul altuia.)