JÁRIȘTE, jariști, s. f. 1. (Înv.) Jar¹; foc; p. ext. vatră. 2. Loc pustiit de foc. ♦ Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetație lemnoasă. – Jar¹ + suf. -iște.

jariște sf [At: DOSOFTEI, V. S. 112/1 / V: jăr~, jârâște, jer~ / Pl: ~ti / E: jar + -iște] 1 (Îrg) Jar (1). 2 Foc. 3 (Pex) Vatră. 4 (Spc) Loc unde se face o jertfă. 5 (Fig) Arșiță. 6 Loc unde a ars o casă. 7 Loc pârjolit. 8 Loc de pădure arsă, cald încă. 9 (Trs) Adăpost neacoperit pentru animale.

JÁRIȘTE s. f. 1. (Înv.) Jar¹; foc; p. ext. vatră. 2. Loc pustiit de foc. ♦ Pădure arsă pe locul căreia se dezvoltă o nouă vegetație lemnoasă. – Jar¹ + suf. -iște.

JÁRIȘTE s. f. (Învechit; și în forma jăriște) 1. Jăratic, foc; p. ext. vatră. (Fig.) Jariștea iubirii pe nesimțite îi schimba gîndurile. CONTEMPORANUL, V_II 492. 2. Loc, pădure, sat etc. pustiit de foc. În grădina de la Țigănești, din jăriștea caselor. CONACHI, P. 204.

JÁRIȘTE ~i f. 1) înv. v. jar. 2) Loc pustiit de foc. /jar + suf. ~iște

járiște și jắriște f. (d. jar saŭ ut. žarište). Rar. Locu unuĭ incendiŭ. Arșiță, mare căldură. Fig. Pasiune: jariștea ĭubiriĭ. V. jiriște 1.

jăriște sf vz jariște

jârâște sf vz jariște

jeriște sf vz jariște

zeriști^[1] sfp vz jariște

JĂRIȘTE s.f. (Mold.) 1. Jăratec; locul pe care se așază jăratecul (pentru jertfă). Răsturnîndu-i jeriștea cu jărtvele idolești. DOSOFTEI, VS. 2. Locul unde a ars o casă. I-au răsipit casele ... de au rămas numai jăriște. NECULCE;. cf. PSEUDO-COSTIN. Variante: jeriște (DOSOFTEI, VS). Etimologie: jar + suf. -iște. Cf. j ă r a t e c, j e g.

JERIȘTE s.f. v. jăriște.

jắriște v. jariște.

járiște s. f., g.-d. art. járiștii; (păduri arse) pl. járiști

járiște s. f., g.-d. art. járiștii; pl. jaríști

JÁRIȘTE s. arsură, pârlitură, (pop.) arsătură, (înv. și reg.) pârjol, (reg.) pârjolitură, pârleală.

JÁRIȘTE s. v. jar, jăratic, jărăgai.

jariște s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.