JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zară fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

janț² sn [At: H II, 173 / V: ~ă sf, jeanț / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Grăsime care se scurge din cașul stors de zer Si: (reg) jantiță¹ (1). 2 Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval Si: (reg) jantiță¹ (2). 3 Parte lichidă rămasă după coagularea laptelui Si: (reg) jantiță¹ (3). 4 Zară fiartă rămasă de la prepararea urdei Si: (reg) jantiță¹ (4). 5 (Îs) ~ acru Zer conservat pentru iarnă. 6 (Îs) ~ cu caș Caș dulce amestecat cu zer. 7 (Prin confuzie) Jintiță (1).

JANȚ s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cașcavalului, în urma opăririi cașului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obținerea untului de cașcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. – Et. nec.

JANȚ s. n. Zer untos care se scurge de sub teasc la prepararea cașului.

JANȚ², janțuri, s. n. 1. Grăsime care se scurge din cașul stors de zer. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la urda frământată.

JANȚ ~uri n. 1) Zer gras care se scurge la fabricarea cașcavalului din cașul stors și opărit. 2) Parte lichidă care rămâne după separarea laptelui coagulat. 3) Parte lichidă care rămâne după separarea urdei. /Orig. nec.

janț n. zer ce se scurge din cașul pus sub teasc. [Tras din jântiță].

1) janț n., pl. urĭ. Vest. Zeru untos care se scurge din cașu pus într’o pînză supt teasc după ce s’a stors cu mîna și frămîntat. (Vicĭu). – În Dobr. = „jintiță”.

janță sf vz janț²

jeanț sn vz janț²

janț¹ (zer) s. n.

janț (zer) s. n., pl. jánțuri

JANȚ s. v. jintuit.

JANȚ s. jintuială, jintuit. (~ al cașului.)

janț s. n. – Zer scurs din cașul stors. – Var. janță. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši „a presa”, care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; și nu se poate afirma cu siguranță că este cuvînt identic cu janț, s. n. (Olt., țanc, stîncă), jantă, s. f. „femeie de moravuri ușoare”, pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana „gaiță”, jantiță, s. f. (pește mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janț cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparține aceleiași familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s. f. și n. (zer de lapte); jintuială, s. f. (acțiunea de a stoarce cașul); jintuitoare, s. f. (storcătoare); jintălău, s. n. (storcătoare). Cf. jintiță.