opțiuni

7 definiții pentru irumpt

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IRÚMPE vb. III v. irupe.

IRÚPE, irúp, vb. III. Intranz. A ieși la iveală sau a se manifesta dintr-o dată și cu putere, a izbucni; a năvăli, a năpădi; a intra cu violență. ♦ Fig. a se revărsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb.III] – Din lat. irrumpere (după rupe).

IRÚMPE vb. III. v. irupe.

IRÚPE vb. III intr. A izbucni; a năvăli, a intra cu violență. [P.i. irúp, var. irumpe vb. III. / < lat. irrumpere].

A IRÚPE irúp intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a izbucni; a se dezlănțui; a se declanșa. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a izbucni. 3) (despre persoane) A intra cu violență. 4) (despre ape curgătoare) A ieși din albie; a trece peste maluri; a se revărsa; a deborda. /<lat. irrumpere[1]

  1. Var. irumpe (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

irúpe (a izbucni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. irúp[1]

  1. Var. irumpe (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IRÚPE vb. v. erupe.[1]

  1. Var. irumpe (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
Intrare: irumpt
irumpt participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • irumpt
  • irumptul
  • irumptu‑
  • irumptă
  • irumpta
plural
  • irumpți
  • irumpții
  • irumpte
  • irumptele
genitiv-dativ singular
  • irumpt
  • irumptului
  • irumpte
  • irumptei
plural
  • irumpți
  • irumpților
  • irumpte
  • irumptelor
vocativ singular — —
plural — —
irumt participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • irumt
  • irumtul
  • irumtu‑
  • irumtă
  • irumta
plural
  • irumți
  • irumții
  • irumte
  • irumtele
genitiv-dativ singular
  • irumt
  • irumtului
  • irumte
  • irumtei
plural
  • irumți
  • irumților
  • irumte
  • irumtelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)