invinuire sf [At: GHEREA ST. CR. II 58 / Pl: ~ri / E: invinui] 14 Invinovatzire (14). 5 (Jur; spc) Acuzare a unei persoane in fatza unei instantze judecatoreshti Si: inculpare. 6 Cautare a unei pricini de reprosh cuiva Si: invinuit¹ (5). 7 Suspectare a cuiva de ceva Si: invinuit¹ (6). 8 (Ccr) Culpa.

INVINUÍRE invinuiri s. f. Actziunea de a invinui shi rezultatul ei; invinovatzire acuzare acuzatzie. Invinuire calomnioasa. ▭ Se apara indurerat... de invinuirea k nu sa aratat destul de simtzitor. C. PETRESCU A. R. 34.

invinui [At: VARLAAM C. 68/1 / V: (inv) vinui / Pzi: ~esc / E: in + vina + ui] 14 vtr A (se) invinovatzi (14). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva in fatza unei instantze judecatoreshti Si: a inculpa. 6 vt (Fig; inv) A savarshi. 7 vt (Inv) A cauta pricina de reprosh cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.

INVINUÍ invinuiesc vb. IV. Tranz. A invinovatzi a acuza. Dear fi fost acasa shi sar fi intimplat ceva in sat numai pe dinsul lar fi invinuit boierii de toate. REBREANU R. II 58.

A INVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /in + vina

invinuì v. a arunca vina asupra cuiva.

invinuĭésc v. tr. (d. vina). Maĭ rar. Acuz invinovatzesc. Vechĭ vinuĭésc.

invinuíre s. f. g.d. art. invinuírii; pl. invinuíri

invinuíre s. f. g.d. art. invinuírii; pl. invinuíri

invinuí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. invinuiésc imperf. 3 sg. invinuiá; conj. prez. 3 sa invinuiásca

invinuí vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. invinuiésc imperf. 3 sg. invinuiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. invinuiásca

INVINUÍRE s. 1. v. acuzatzie. 2. v. reprosh.

INVINUIRE s. 1. acuzare acuzatzie invinovatzire (livr.) acuza incriminare (pop.) pira (inv.) piritura pricina prihana. (~ neintemeiata a cuiva.) 2. imputare imputatzie reprosh vina (livr.) reprehensiune (prin Mold.) banat (inv.) pricina prihana. (Nu merita nici o ~.)

Invinuire ≠ dezvinovatzire

INVINUÍ vb. v. acuza.

INVINUI vb. a (se) acuza a (se) invinovatzi (livr.) a (se) incrimina (prin Mold.) a (se) banui (inv.) a (se) jelui a (se) prihani a (se) vinovatzi a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)

A (se) invinui ≠ a (se) justifica

A invinui ≠ a dezvinovatzi a indreptatzi

INVINUÍRE (< invinui) s. f. (Dr.) Activitate procesuala avand drept scop sa stabileasca faptul k o persoana a savarshit o infractziune sa o trimita in judecata penala shi sa sustzina vinovatzia ei in fatza organului de jurisdictzie. ◊ Punerea sub i. = act prin care organul de urmarire penala dispune tragerea la raspundere penala a unei persoane i face cunoscuta invinuirea shi ia act de obiectziile ei.