intitula [At: ȘINCAI, HR. 8/32 / V: (pop) în~, (înv; cscj) ~li, întituli / Pzi: ~lez / E: fr intituler, lat intitulare] 1 vt A da titlu unei scrieri. 2 vt A numi într-un anumit fel ceva sau pe cineva. 3 vr A purta un titlu Si: a se numi.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ♦ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. – Variantă: întitulá vb. I.

INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare^[1]

A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare^[1]

intituli v vz intitula

întitula v vz intitula

ÎNTITULA vb. I v. intitula.

ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.

întitulá v. a da un titlu.

*întituléz v. tr. (mlat. intitulo, -áre, fr. intituler, it. intitolare). Daŭ titlu uneĭ cărțĭ, unuĭ suveran. V. refl. Îmĭ daŭ titlu de: acest mitropolit se întitulează „al Moldoveĭ și Suceveĭ”.

intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză

intitulá vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză^[1]

întitulez.

INTITULÁ vb. v. supranumi.^[1]

INTITULA vb. a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)