opțiuni

4 definiții pentru interlocutoriu

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

interlocutoriu, ~ie a [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr interlocutoire, it interlocutorio] (Jur) Care are caracter de interlocuțiune (1) Si: interlocutiv.

INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. [Pron. -riu. / cf. fr. interlocutoire, it. interlocutorio].

INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (jur.) cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. (< fr. interlocutoire)

*interlocutóriŭ, -ie adj. (d. interlocuțiune, ca executoriŭ d. execuțiune). Jur. Care, în ainte de a hotărî ceva în privința fonduluĭ, rînduĭește o cercetare, o instrucțiune prealabilă. S. n. Deciziune dată în acest mod.

Intrare: interlocutoriu
interlocutoriu adjectiv
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interlocutoriu
  • interlocutoriul
  • interlocutoriu‑
  • interlocutorie
  • interlocutoria
plural
  • interlocutorii
  • interlocutoriii
  • interlocutorii
  • interlocutoriile
genitiv-dativ singular
  • interlocutoriu
  • interlocutoriului
  • interlocutorii
  • interlocutoriei
plural
  • interlocutorii
  • interlocutoriilor
  • interlocutorii
  • interlocutoriilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)