INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. – Din fr. insulaire, lat. insularis.

insular, ~ă [At: IORGA, L. II, 100 / Pl: ~i, ~e / E: lat insularis, fr insulaire, it insulare, ger Insular] 1 a Care se află pe o insulă. 2 a Caracteristic unei insule. 3-4 smf, a (Locuitor) al unei insule. 5 a Originar dintr-o insulă.

INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule (1). – Din fr. insulaire, lat. insularis.

INSULÁR, -Ă, insulari, -e, adj. Care se află pe o insulă; de insulă, caracteristic unei insule. ♦ (Substantivat) Locuitor al unei insule. Milioane de insulari Ceața și viața o străbat la fel de greu. BOUREANU, S. P. 28.

INSULÁR adj. Caracteristic unei insule; aflat pe o insulă; de (pe o) insulă. // s.m. și f. Locuitor al unei insule. [Cf. fr. insulaire].

INSULÁR, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al unei insule. (< fr. insulaire, lat. insularis)

INSULÁR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de insule; propriu pentru insule. 2) Care se află pe o insulă; de pe o insulă. /<fr. insulaire, lat. insularis

INSULÁR² ~i m. Persoană care trăiește pe o insulă; locuitor al unei insule. /<fr. insulaire, lat. insularis

insular a. și m. care locuește într’o insulă.

*insulár, -ă adj. (lat. insularis). De insulă, din insulă: popor insular. Subst. Locuitor din insulă: Englejiĭ îs insularĭ.

insulár adj. m., pl. insulári; f. insuláră, pl. insuláre

insulár adj. m., pl. insulári; f. sg. insuláră, pl. insuláre

INSULÁR s., adj. (înv. și pop.) ostrovean.

INSULAR s., adj. (înv. și pop.) ostrovean.