indignare sf [At: IBRĂILEANU, A. 19 / Pl: ~nări / E: indigna] 1 Sentiment de revoltă provocat de o nedreptate Si: (iuz) indignație (1). 2 Sentiment de mânie provocat de o insultă Si: (iuz) indignație (2). 3 Sentiment de dispreț provocat de o acțiune nedemnă Si: (iuz) indignație (3).

INDIGNÁRE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna

*indignațiúne f. (lat. in-dignátio, -ónis). Sentiment de mânie și dispreț provocat de o faptă urîtă: a-țĭ exprima indignarea de purtarea cuĭva. – Și -áție, dar ob. -áre.

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări

INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.)

INDIGNARE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărîre. (Stare de ~.)

FACIT INDIGNATIO VERSUS (lat.) indignarea făurește versuri – Iuvenal, „Satirae”, I, 79. Nemulțumirea, sentimentul de revoltă stimulează talentul poetului.