imbucat¹ sn [At: CATANA P. 3. III 93 / Pl: ~uri / E: imbuca] 14 Imbucare (14). 5 Gustare. 611 Imbucare (611).

imbucat² ~a a [At: I. IONESCU C. 81/25 / Pl: ~atzi ~e / E: imbuca] 1 (D. mancare) Bagat in gura. 2 Inghitzit. 3 Mancat bucata cu bucata. 4 Inghitzit dintro data Si: infulecat. 5 Mancat cu repeziciune. 6 Gustat. 7 (Pgn) Mancat. 8 (Nob; d. un instrument de suflat) Pus la gura. 9 (Reg; d. alimente destinate copiilor mici) Mestecat in gura inainte de a fi dat copilului pentru a putea fi digerat mai ushor. 10 (D. doua lucruri) imbinate la extremitatzile lor. 11 (D. o rana) inchisa.

IMBUCÁ imbúc vb. I. 1. Tranz. A manca (in graba ce se nimereshte); a inghitzi ceva dintro data. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capat in alta piesa pentru a forma impreuna un ansamblu; a se impreuna a se uni. Lat. *imbuccare (< bucca „gura”).

imbuca [At: CANTEMIR IST. 115 / Pzi: imbuc / E: ml *imbuccare] 1 vt A baga in gura ceva de mancare. 2 vt A manca ceva bucata cu bucata. 3 vt A inghitzi dintro data Si: a infuleca. 4 vt A manca repede. 5 vt A gusta. 6 vt (Pgn) A manca. 7 vt (Ie) A ~ precum lupul (sau lupeshte) A manca cu lacomie. 8 vt (Nob) A pune la gura un instrument pentru a sufla in el. 9 vt (Reg; d. alimente destinate copiilor mici) A mesteca in gura inainte de a fi dat copilului pentru a putea fi digerat mai ushor. 1011 vtr A (se) imbina doua lucruri la extremitatzile lor Si: a (se) angrena a (se) impreuna. 12 vt (Ie) A ~ doua tzevi A le introduce una intralta. 1314 vtr (D. o rana) A (se) inchide.

IMBUCÁ imbúc vb. I. 1. Tranz. A vari in gura ceva de mancare; a manca (in pripa ce se nimereshte); a inghitzi ceva dintro data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat in alta piesa; a se impreuna a se uni. Lat. *imbuccare (< bucca „gura”).

IMBUCÁ imbúc vb. I. 1. Tranz. A minca (de obicei in pripa ce se nimereshte fara alegere). Dai ceva sambuce dumnealui k vine de departe. DUMITRIU B. F. 18. Se asheza sa imbuce din merindea ce shio adusese. REBREANU I 93. Se intoarse pe la prinz shi dupa ce imbuca ceva shi vazu cei peacasa lua saculetzul shi porni la hambare. DUNAREANU CH. 72. Sambucatzi ceva la noi shi apoi vatzi tot duce. SANDUALDEA U. P. 43. Dupa ce imbuca ce bruma se gasi ishi lua ziua buna shi pleca. POPESCU B. IV 108. ◊ Absol. SHed minerii la popas Pe sub cetina de brazi SHi imbuca de amiaz. DESHLIU M. 46. Unii se mai repezeau peacasa sashi mai vaza de vite ori sa mai imbuce dar se intorceau curind parca lear fi fost frica sa nu se intimple ceva in lipsa lor. REBREANU R. II 17. Nu afla alt adapost spre a imbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU S. III 17. ♦ Absol. A baga mincare in gura. Batut de ginduri imbuca rar. POPOVICIBANATZEANU V. M. 34. 2. Tranz. A apuca cu gura a inghitzi. Unde deschise o gura de sa ma imbuce. ISPIRESCU L. 14. O zmeoaical imbuca. TEODORESCU P. P. 441. 3. Tranz. (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gura a viri capatul in gura. Cornishtii din fruntea companiilor ishi imbucau instrumentele cu incretziri de barbii albastrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI O. III 26. Unchiashul obosit nu se sfii a imbuca barbateshte trimbitza vinatoreasca. ODOBESCU S. III 95. 4. Refl. (Despre o piesa tehnica) A intra cu un capat in alta piesa taiata pe masura pentru a forma impreuna un ansamblu. Aici nu se batuse un nit cum trebuia aici nu se imbucase bine o bucsha. PAS L. I 72. ♦ A se impreuna a se imbina. Nishte bolte ogivale ce se imbucau intre ele. ODOBESCU S. I 442. ◊ Fig. Cirdurile se amestecara se imbucara intrun stol de capete shi incepura sa fuga inghesuinduse una intralta. PREDA I. 144.

A IMBUCÁ imbúc tranz. 1) A manca putzin shi in graba (inghitzind bucatzi mari de hrana). ~ de amiaza. 2) (mushtiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

A SE IMBUCÁ pers. 3 se imbúk intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capat in alta piesa. /<lat. imbuccare

imbucà v. 1. a pune ceva in gura; 2. a manca putzin shi repede; 3. a face sa intre un lucru intr’altul a prinde laolalta; 4. fam. a se saruta. [V. buca].

imbúc a á v. tr. (d. lat. bŭcca obraz gura; it. imboccare fr. emboucher sp. bg. embocar. V. buca). Maninc (pun in gura) cite o imbucatura: n’am imbucat nimic azĭ. Inghit pe fuga: lupu imbuca oaĭa. Pun intre buze k sa aflu orĭ k sa sug (un fluĭer o tzeava). Fixez orĭ lipesc gura’n gura (doŭa tzevĭ). Vechĭ. Fig. Atac cu gura (cu vorba) defaĭm: cu multe vorbe rele laŭ imbucat in urechile Domnusaŭ. (Ur. Let. 1 187). V. refl. Intru c’un capat in scobitura altuĭ lucru k roatele cu dintzĭ una’ntralta. Ma unesc vorbind de riurĭ: unde se’mbuca Siretu cu Dunarea.

imbucá (a ~) vb. ind. prez. 3 imbúk

imbucá vb. ind. prez. 1 sg. imbúc 3 sg. shi pl. imbúk

IMBUCÁ vb. a imbina a impreuna (Ban. shi Transilv.) a pasali. (A ~ marginile a doua scanduri.)

IMBUCÁ vb. v. gusta infuleca manca.

imbuca vb. v. GUSTA. INFULECA. MINCA.

imbucá (imbúc imbucát) vb. 1. A inghitzi. 2. A gusta ceva de mincare. 3. A infuleca. 4. A impreuna a uni a cupla. 5. (Inv.) A dispretzui. 6. (Inv.) A saruta a imbratzisha. Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre de la bucca cf. buca (Pushcariu 781; CandreaDens. 192; DAR) cf. it. imboccare fr. emboucher sp. port. embocar. Der. de la buca in interiorul limbii rom. pare mai putzin probabila intrucit toate sensurile lui imbuca duc la semantismul lat. „gura” pe cind in rom. buca inseamna numai „obraz”. Der. imbucatura s. f. (inghitzitura duminicat; mushtiuc; imbinare; coltz de strada); imbucaturi vb. (a viri cuiva imbucaturile in gura).

imbucá imbuc vb. tranz. 1. A gusta din mancare. 2. A infuleca. Lat. *imbuccare (< bucca „gura obraz”) (Pushcariu CDDE DA cf. DER; DEX MDA).

imbucá imbuc vb. tranz. 1. A gusta din mancare. 2. A infuleca. Lat. *imbuccare (DER).