iezătură sf [At: CONACHI, P. 42 / V: ~zit~, izit~, (înv) ezet~ / Pl: ~ri / E: iezăr + -tură] 1 Stavilă în calea apei Si: iezitură (1). 2 (Lpl) Zăgazuri între care curge apa abătută spre moară. 3 Baraj mare de pământ și împletituri de nuiele, care blochează întreaga vale a unei ape Si: iezitură (2). 4 Canal de apă al morii.

IEZĂTÚRĂ, iezături, s. f. Baraj de pămînt (cu împletituri de nuiele) sau de piatră, beton etc., construit pentru a stăvili apa unui iaz sau a unui eleșteu; stavilă, stăvilar, zăgaz. Trecură multe pîraie umflate de ploaie, trecură pe lîngă iezături, pe marginea pădurilor de trestii și papură, care sunau jalnic la cele din urmă fîlfîiri ale vîntului. SADOVEANU, O. I 151. De pe lacuri apa sură Înfunda mișcarea creață între stuf la iezătură. EMINESCU, O. I 83. Împrejurul meu e numai o armonie răpitoare!... murmurul rîului care pe deasupra iezăturii cade într-o mică cascadă pe un jgheab. BOLINTINEANU, O. 350.

IEZĂTÚRĂ ~i f. Construcție făcută într-un iaz pentru a stăvili apa; stăvilar la un iaz. /a iezi + suf. ~ătură

iezătură f. Mold, zăgaz. [Derivat din iezì].

ezetură sf vz iezătură

iezitură sf vz iezătură

ĭezitúră f., pl. ĭ. Loc ĭezit, dig, zăgaz. – În est și iz-.

iezătúră s. f., g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri

iezătúră s. f. (sil. ie-), g.-d. art. iezătúrii; pl. iezătúri

iezătură

IEZĂTÚRĂ s. v. baraj, stavilă, stăvilar, zăgaz.

iezătură s. v. BARAJ. STAVILĂ. STĂVILAR. ZĂGAZ.

iezătúră (iezitúră), s.f. (reg.) stavilă în calea unei ape; zăgaz, dig.