IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – Idiot + suf. -enie.

idioțenie sf [At: DA ms / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: idiot + -enie] 1 Lipsă totală de inteligență. 2 (Pex) Atitudine, vorbă sau faptă prostească Si: idioție (2), neghiobie, nerozie, tâmpenie. 3 Idioție (1).

IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență; p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (2). 2. Idioție (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie.

IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. Atitudine, faptă sau vorbă de idiot, de om prost; neghiobie, nerozie. - Pronunțat: -di-o-.

IDIOȚÉNIE ~i f. 1) Caracter idiot; lipsă de inteligență; cretinism; tâmpenie; imbecilitate. 2) Faptă sau vorbă de om idiot; cretinism; neghiobie; stupiditate; imbecilitate. [G.-D. idioțeniei] / idiot + suf. ~enie

*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce’nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.

idioțénie (lipsă de inteligență) (-di-o-, -ni-e) s. f., art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări) pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)

idioțénie s. f. (sil. -di-o-, -ni-e), art. idioțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. idioțéniei; pl. idioțénii, art. idioțéniile (sil. -ni-i-)

IDIOȚÉNIE s. 1. v. idioție. 2. v. prostie.

IDIOȚENIE s. 1. (MED.) cretinism, idioție, imbecilitate, tîmpeală, tîmpenie, (rar) tîmpie, tîmpime. 2. dobitocie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)