hățaș² sn [At: CREANGĂ, A. 72 / V: hataș, hătaș / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2 Plai unde pasc căprioarele. 3 Drum al turmelor de oi pe munte. 4 Drum mai lat, pe care merge cireada la păscut. 5 Potecă spre vârful muntelui. 6 Drum râpos, stricat de ploi.

HĂȚÁȘ², hățașuri și hățașe, s. n. 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure; locul de păscut sau de ședere al fiarelor. Înspre Izvorul Alb locul era așa de prăpăstios, încît numai o sălbătăciune ar fi putut avea pe acolo hățaș cotit de intrare. SADOVEANU, F. J. 372. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia cea tăinuită de lume, Varaticul... și satele Filioara, hățașul căprioarelor cu sprîncene, scăpate din mînăstire, Bălțăteștii cei plini de salamură și Ceahlăieștii. CREANGĂ, A. 72. 2. Drum rîpos. Ea-l duse pîn’la un hățaș și-l împinsă afară din grădină. EMINESCU, N. 123. Ia răpede pe hudița ce dădea pe din dosul grădinii popii, sare un hățaș, și la fugă. CONTEMPORANUL, VII_II 7.

hățaș n. Mold. potecă prin pădure, cărare între ogoare: hățașul căprioarelor CR. [Cf. hățiș].

1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.

!hățaș² (cărare; drum) (reg.) s. n., pl. hățașuri

hățáș² (cărare, drum) (reg.) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe

hățáș (cărare, drum) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe

hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. – Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ț. – Der. hățaș, s. m. (Bucov., haiduc); hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure).

hățáș, s.n. – v. hațău.