HORTICULTÚRĂ s. f. Ramură a agronomiei care cuprinde pomicultură, legumicultură, floricultură și viticultură. – Din fr. horticulture.

horticultură sfs [At: CADE / Pl: ~ri / E: fr horticulture] Parte a agronomiei care se ocupă cu studiul cultivării grădinilor precum și cu aspectul estetic al arhitecturii parcurilor.

HORTICULTÚRĂ s. f. Știință agronomică care se ocupă cu studiul cultivării pomilor, legumelor, florilor, precum și cu aspectul estetic al arhitecturii parcurilor. – Din fr. horticulture.

HORTICULTÚRĂ s. f. Știință care tratează despre cultivarea grădinilor; grădinărit.

HORTICULTÚRĂ s.f. Știință care tratează despre cultivarea grădinilor. [< fr. horticulture, cf. lat. hortus – grădină, cultura – cultură].

HORTICULTÚRĂ s. f. știință care tratează despre cultivarea grădinilor, producerea de legume, flori, arbori fructiferi. (< fr. horticulture)

HORTICULTÚRĂ f. Ramură a agriculturii care se ocupă cu studiul metodelor de cultivare a pomilor, a arbuștilor fructiferi și decorativi, a plantelor leguminoase și a florilor. [G.-D. horticulturii] /<fr. horticulture

horticultură f. arta de a cultiva grădinile.

orticultură^[1] sf vz horticultură

*orticultúră f., pl. ĭ (lat. hortus, grădina, și cultura, cultură, după agri-cultură). Arta de a cultiva grădinile, florile: orticultura e foarte dezvoltată în Olanda. – Maĭ des hort-.

horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii

horticultúră s. f., g.-d. art. horticultúrii

horticultură.

HORTICULTÚRĂ s. grădinărie, grădinărit. (Specialist în ~.)

HORTICULTURĂ s. grădinărie, grădinărit. (Specialist în ~.)

HORTI- „grădină, livadă”. ◊ L. hortus, i „grădină, livadă” > fr. horti-, engl. id. > rom. horti-. □ ~col (v. -col₁), adj., care crește în grădină; ~cultor (v. -cultor), s. m. și f., specialist în horticultură; ~cultură (v. -cultură), s. f., știință care tratează despre cultivarea grădinilor; ~fug (v. -fug), adj., (despre plante) evadat din grădină.