hodaie¹ [At: VICIU, GL. / Pl: ~dăi / E: nct] (Reg; lpl) Focuri care se aprind pe dealuri în marțea din Săptămâna Brânzei.

hodaie² sf vz odaie¹ corectată

hodáĭe, V. odaĭe.

odáĭe f., pl. odăĭ (turc. oda, ngr. odás [scris ontâs], bg. sîrb. odaja. D. rom. vine ung. hodály, cătun, și rut. odaĭa, stînă. V. odaliscă). Cameră, încăpere: odaĭe de dormit. Perdea, îngrăditură p. oĭ vara la cîmp orĭ în pădure și în care e și o căsuță: la munte-s oamenĭ care-șĭ fac vacu maĭ mult în pădure pe la odăĭ (Sov. 209), odaĭa luĭ era în fundu pîrăuluĭ (209). Cazarmă (Vechĭ). Cătun (Trans. După ung.). – Și hodaĭe (Trans. Munt.).

hodáie s.f. (reg.) luminația ce se face la postul de Paști când flăcăii strigă fetele de pe un deal.

hodáie, hodăi, s.f. – 1. Îngrăditură pentru oi, vara, în câmp, unde e amenajată și o căsuță sau o colibă (Scriban). 2. Cătun (sens provenit din magh. hodaly „cătun”). 3. Fermă, gospodărie. 4. (în Trans.) Casă izolată. ♦ (top.) Dâmbu hodăii, uliță în Vălenii Lăpușului (Vișovan, 2008). – Din tc. oda „cameră, încăpere” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX). Cuv. rom. > magh. hodaly „cătun”, ucr. odaǐa „stână” (Scriban).