HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană care taie vite și păsări după prescripții rituale mozaice. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

haham sm [At: AMIRAS, ap. LET. III, 133/12 / Pl: ~i / E: tc haham] 1 (Înv) Rabin. 2 (Înv; îc) ~-bașa Mare rabin. 3 Tăietor de vite și păsări de sacrificiu la evrei Si: hamân.

HAHÁM, hahami, s. m. 1. Persoană însărcinată cu tăierea rituală a vitelor și a păsărilor la mozaici. 2. (Înv.) Rabin. – Din tc. haham.

HAHÁM, hahami, s. m. Cel care taie vite și păsări la evrei, cu respectarea anumitor prescripții religioase. Soții Lang stăteau în casa hahamului, în fund. REBREANU, I. 64.

HAHÁM ~i m. Persoană însărcinată să taie vite și păsări conform prescripțiilor religiei mozaice. /<turc. haham

haham m. 1. od., rabin; 2. azi, tăietor de vite și de păsări (după ritul evreesc); 3. (ironic) arhanghel: te strânge hahamul de gât. [Turc. HAHAM, lit. înțelept, învățat].

hahám m. (turc. haham, d. ebr. haham, înțelept). Rabin (Vechĭ). Tăĭetor de vite și de păsărĭ la jidanĭ.

hahám s. m., pl. hahámi

hahám s. m., pl. hahámi

HAHÁM s. v. rabin.

haham s. v. RABIN.

hahám (hahámi), s. m. – Rabin. – Mr. haham. Tc. haham (Șeineanu, II, 194; Lokotsch 788; Ronzevalle 83; DAR), din ebr. hacham „învățat”; cf. ngr. χαχάμης. Sec. XVIII. – Der. haham-bașa, s. m. (înv., mare rabin), din tc. haham bași.