hădărag smn [At: MARIAN, ap. DA ms / V: hadar~, hatar~, ~darg / Pl: ~agi și ~age / E: hădărău css] 1 Lemn al îmblăciului cu care se lovesc grânele Si: hădărău (1), hădărog. 2 (Lpl; șîf ~dargi) Lemne cu care se trage năvodul Si: cleci, cofuze, daragi. 3 (Mor) Băț care bate grăunțele ca să curgă între pietre. 4 (Îf hadarag) Băț cu care este învârtită râșnița Si: hădărău (2). 5 Parte a războiului de țesut nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pex) Băț mare. 7 (Reg) Hădărâugă.

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Atestat și în forma regională hadarag) Băț gros, avînd diferite întrebuințări. Doi din pescari... împing din cînd în cînd cu un hadarag. ȘEZ. IV 115. Fagi subțiri de hadaragi. ALECSANDRI, P. P. 316. ♦ Parte a îmblăciului formată din lemnul gros prins de prăjină, cu care se bat cerealele. ♦ Bățul de sub coșul morii, care lovește teica spre a face să treacă grăunțele între pietre. ♦ Fiecare din lemnele de care trag pescarii la năvod. Amîndouă capetele stau întinse pe cîte un băț gros, numit hadarag. ȘEZ. IV 113. ♦ Mînerul de lemn cu care se învîrtește rîșnița. Irina, cu o mînă pe hădăragu rîșniței și cu cealaltă în poala cu grăunțe, rîșnește cam alene. BUJOR, S. 75. – Variantă: (Mold.) hadarág s. m.

HĂDĂRÁG ~gi m. 1) Băț scurt, gros și mobil al îmblăciului, cu care se bat cerealele. 2) Fiecare dintre cele două bețe ale unui voloc. /<ung. hadaró

hădărag m. 1. Tr. bățul scurt și gros al îmblăciului: fagi subțiri de hădăragi POP.; 2. Mold. lemnul volocului de care trag pescarii; 3. Mold. titirezul morii. [Și hădărău: ung. HADARÓ].

hădărág și -rắŭ, V. hadarag.

otărag^[1] sn vz hădărag

HADARÁG s. m. V. hădărag.

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.

hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági

hădărág s. m., pl. hădărági

HĂDĂRÁG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mână, pârpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)

HĂDĂRAG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mînă, pîrpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)

hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).