hârtoapă sf vz hârtop

hârtoapă f. Mold. V. vârtop.

hîrtóp și (vechĭ) vîrtóp n., pl. oape (vsl. vrŭtŭpŭ și -opŭ, peșteră, grădină; bg. vurtop, anafor; rus. vertep, peșteră). Vechĭ. Ascunzătoare: vîrtop de tîlharĭ (Cor.). Azĭ. Văgăună, adîncătură (chear așa de mare în cît să adăpostească un sat): un cîmp, un drum plin de hîrtoape. – Hîrtoapă, vechĭ vîrtoapă, f., pl. e și opĭ. În nord și hotrop orĭ -oapă, pl. oape: O rămas pîntre hotroape cu oile cele ștĭoape. O rămas pe cele groape cu oile cele ștĭoape (Șez. 1922, 149 și 1927, 102). De aci și numele de familie Șotropa. În Serbia vîrtop (după bg.), anafor. V. groapă.

hârtoápă, hârtoape, (hotroapă, cotroapă), s.f. – Teren accidentat, groapă, râpă: „Tot pe văi și pe hârtoape, / Cu oile cele șchioape” (Papahagi, 1925: 218); „O rămas pântre cotroape / Cu niște oiță ștíoape” (Săliștea de Sus, 1970). ♦ (top.) Cotroape, fânațe, teren accidentat (în Lăpușul Românesc). – Din sl. vrǔtǔpǔ (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

hârtoápă, s.f. – v. hotroapă.