grănicer sm [At: (a. 1862) IORGA S.D. XIII, 135 / V: (reg) ~ițer^[1] / Pl: ~i / E: graniță + -er] Militar instruit pentru a asigura paza la granița unei țări Si: (îrg) cordonaș. corectată

GRĂNICÉR, grăniceri, s. m. Soldat care face de pază la graniță. Ascultă un cîntec de dor care adie dinspre pichetul grănicerilor. SADOVEANU, P. S. 174. La 1764 se întocmise, spre paza granițelor despre imperiul turcesc, regimente de grăniceri. ODOBESCU, S. III 523. Tînărul nostru-mpărat... Mare oaste-a rădicat: Două sute grăniceri. TEODORESCU, P. P. 174.

GRĂNICÉR ~i m. Militar care are misiunea de a păzi și a apăra hotarele unui stat. /graniță + suf. ~ar

grănicer m. soldat dela graniță.

grănicér m. (d. graniță; bg. sîrb. graničar, mărginaș, locuitor de la graniță. Cp. cu prepelicar). Soldat care păzește granița. – Pin legea de la 1872, grăniceriĭ s’aŭ numit dorobanțĭ, cărora poporu le-a zis mult timp încă „grănicerĭ”. Astăzĭ eĭ formează un corp deosebit.

grănicér s. m., pl. grănicéri

grănicér s. m., pl. grănicéri

GRĂNICÉR s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.

GRĂNICER s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.

GRĂNICÉR (< graniță) s. m. Militar instruit și specializat pentru pază la graniță. ◊ Trupe de grăniceri = trupe specializate și organizate pentru asigurarea granițelor terestre, fluviale și maritime ale unei țări.