grâu [At: COD. VOR. 93/81 / Pl: (pop; 13) grâie, (reg; 13) ~ri, (înv; 12) ~re, (12) ~âne / E: ml granum] 1 sm Gen de plante erbacee, din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate și cu inflorescență în spic lung, îngust, cu mustăți din ale căror boabe se obține făină (Triticum). 2 sm Plantă care face parte din genul grâului. 3 (Pex) Sămânța de grâu (2). 4 sm (Șîs ~ alb, ~ cârnău, ~ de primăvară, ~ de toamnă, ~ rusesc) Plantă erbacee graminee Si: (reg) arnăut, hulcă, leșiță, ulică (Triticum aestivum). 5 sm (Îs) ~ fără mustață, ~ fără țeapă, ~ tuns Plantă erbacee, graminee cu spicul fără mustăți (Triticum aestivum muticum). 6 sm (Reg; îs) ~ umblător Plantă erbacee, graminee cu spicul fără mustăți (Triticum aestivum muticum; varietatea alborubum). 7 sm (Reg; îs ~ roșu, ~ roșu de Ungaria) Plantă erbacee, graminee Si: ghirca roșu, hârca, ulca roșu (Triticum aestivum multicerin). 8 sm (Șîs ~ cu mustăți, ~ țapaș) Plantă erbacee, graminee cu spicul cu mustăți (Triticum aestivum aristatum). 9 sm (Șîs ~ bălan, ~bătrân, ~ de Banat) Plantă erbacee, graminee (Triticum aestivum aristatum, varietatea erythrospermum). 10 sm (Șîs ~ azima, ~ de toamnă, ~ roșu de Tisa, ~ uriaș) Plantă erbacee, graminee (Triticum aestivum aristatum, varietatea ferugineumm). 11 sm (Șîs ~ cârnău tuns, ~ de iarnă, ~ englezesc, ~ tuns) Plantă erbacee, graminee Si: (reg) arnăut (Triticum hybernium). 12 sm (Îs) ~ alb, ~ de vară, ~ polonez Plantă erbacee, graminee (Triticum polonicum). 13 sm (Bot; șîs ~ tare) Ghircă (Triticum durum). 14 sm (Bot; reg) Alac (Triticum monocecum). 15 (Bot; rîs ~ alac, ~ gol, ~ moale) Alac (Triticum spelta). 16 (Șîs ~ englezesc, ~ mare) Plantă erbacee, graminee (Triticum turgidum). 17 sm (Bot; reg; îs) ~ de baltă Ierboi de baltă (Beckmamaia erucaeformis). 18 sm (Bot; reg; îs) ~ negru Hrișcă tătărească. 19 sm (Bot; reg; îs) ~ negru, ~l prepeliței Ciomoiog (Melampyrum arvense). 20 sm (Bot; reg; îs) ~ negru, ~l prepelițelor Soră cu frate (Melampyrum nemorosum). 21 sm (Bot; reg; îs) ~ sălbatic Obsigă (Brachypodium silvaticum). 22 (Bot; reg; îas) Obsigă (Brachypodium pinnatum). 23 (Bot; reg; îs) ~l cucului Mălaiul cucului (Luzula campestris). 24 sm (Bot; reg; îas) Nu-mă-uita (Myosotis palustris). 25 sm (Bot; reg; îas) Nu-mă-uita (Myosotis sylvatica). 26 sm (Bot; reg; îs) ~l lupului Jabdie (Polytrichum commune). 27 sm (Bot; reg; îs) ~l mâței Fir (Agropyron repens). 28 sm (Bot; reg; îs) ~l potârnichii (sau potârnichilor) Paracherniță (Parietaria officinalis). 29 sn (Pgn; lpl; îf ~âne) Cereale sub formă de boabe curățate. 30 sn (Pex; lpl) Teren însămânțat cu grâu (2) sau cereale. 31 sn (Pex; mpl) Plantele de pe grâne (30). corectată

GRÂU m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina în formă de pai, cu frunze liniare și inflorescență în formă de spic, din ale cărei boabe se face făină. 2) Cantitate de boabe ale acestei plante. 3) Lan pe care crește această plantă. /<lat. granum

grâu n. 1. (pl. grâne), plantă din familia gramineelor, ale cării grăunțe servă la facerea pâinii: grâu alb, grâu de toamnă; 2. pl. cereale: magazie de grâne; 3. varietăți de grâu: grâu-gol, alac; grâu-tare, ghircă; grâul-potârnichii, paracherniță; grâul-prepeliței (grâu-negru), ciormoiag. [Lat. GRANUM].

GRÎ́NE s. f. pl. Semănături de cereale; holde de grîu, grîie. Grînele multora erau coapte. CAMILAR, TEM. 217. Cînd plouă, toate grînele cresc. EMINESCU, N. 69. ♦ Cereale, în special grîu, sub formă de boabe. Sta Craiova-n somnul veșted Cu un deal domol în creștet Și cu Jiii-nvîrtejați Cuprinzînd-o ca un laț. O ducea de azi pe mîne, Tot cu negustori de grîne, Cu poporul fără pîne. CASSIAN, H. 42.

GRÎU, (2) grîie, s. n. 1. Plantă erbacee anuală din familia gramineelor, de culoare galbenă la maturitate, cu spicul lung și îngust, conținînd boabe din care se face făină (Triticum vulgare). Grîu de primăvară. Grîu de toamnă. ▭ Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu. EMINESCU, O. I 92. Fețișoara lui, Spuma laptelui; Mustecioara lui, Spicul grîului. ALECSANDRI, P. P. 3. ♦ (Cu sens colectiv) Boabele acestei plante. Era un grîu roșcat, greu, mai mare dragul. CAMILAR, TEM. 207. Îmi dai 50 de lei pe chila de grîu, cînd chila se vinde 120 de lei în Galați? ALECSANDRI, T. I 348. 2. Semănătură, holdă, lan de grîu (1). Iubesc aceste valuri de grîie și de rod Și sufletul uzinei ce cîntă în motoare. TULBURE, V. R. 26. Și cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Vino, frate, de mă vezi, Pînă sînt grîiele verzi. SEVASTOS, C. 10.

GRÂNE f. pl. 1) Cereale sub formă de boabe. 2) Semănături de grâu; holde.

grî́ne pl. d. grîŭ. Cereale.

grî́ŭ n., pl. grîĭe, grîurĭ și grîne, ca brîŭ (lat. granum, V. granul). O plantă care e principala între graminee și din a căreĭ făină se face pînea. Există o mulțime de varietățĭ: comun saŭ cîrnăŭ (triticum [vulgáre, aestivum și hibérnum]), moale, din care se face scrobeala (t. [amýleum și dicóccus]), mare (t. túrgidum), alb (t. polónicum), alac (t. spélta), ghircă (t. dúrum), pir (t. répens ș. a.). Pl. Grîne, cereale în general. Grîu păturnichiĭ, o plantă urticacee care se numește și paracherniță și care are proprietățĭ emoliente și răcoritoare (parietária [officinalis saŭ erécta]); grîu prepelițeĭ, scrab. V. arnăut.

!grâu² (semănătură; lan) s. n., pl. grâie

!grâu² (semănătură, lan) s. n., pl. grấne/grấie

grâu s. m., s. n., (sorturi) pl. grâuri/(lanuri) pl. grâie

grâu, grâie (lanuri de grâu) și grâne (cereale).

grấne (cereale) s. n. pl.

grâne (cereale) s. n. pl.

GRÂNE s. pl. 1. v. lanuri. 2. v. cereale.

GRÎNE s. pl. 1. holde (pl.), lanuri (pl.). (~ au crescut mari.) 2. cereale (pl.), (pop.) bucate (pl.), pîine, (reg.) grînețe (pl.), pite (pl.). (Cîmpul a produs multe ~.)

grînețe s. pl. v. CEREALE. GRÎNE.

GRÎU MOALE s. (BOT.; Triticum dicoccum) (reg.) tenchi.

grîu tare s. v. GHIRCĂ.

grîu (-îie), s. n. – 1. Plantă erbacee din ale cărei boabe se face făină (cu toate varietățile sale). – 2. (S. f. pl.) Cereale. – Var. (pentru sensul 2) grîne. – Mr. grăn, găr(n), megl. grǫn, istr. grăwu. Lat. granum (Pușcariu 740; Candrea, Éléments, 58; Candrea-Dens., 764; REW 3864; DAR), cf. alb. grun, grur(ë), it., sp. grano, fr. grain, basc. grau. Fonetismul nu este clar, rezultatul normal trebuie să fie *grîn; în aceeași situație se află și cuvintele brîu și frîu. Dificultatea fonetică pare a fi cauza care l-a determinat pe Miklosich, Slaw. Elem., 9 să considere acest cuvînt drept autohton. Explicațiile neregularității fonetice sînt diferite, și nu absolut convingătoare. După Meyer-Lübke, ZRPh., XL, 559, alterația se datorează timbrului velar al vocalismului î... u; însă același timmbru, chiar dacă nu cu aceeași alterație, apare și la sîn(u), bătrîn(u), etc. După Skok, À propos du nasalisme, în Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 325-29, explicația ar trebui căutată în poziția finală a vocalei nazale, ceea ce nu pare evident. Rosetti, II, 111, consideră că „prezența lui u final este o condiție a inovației”, soluție cu care pare a se combina cea lui Meyer-Lübke și a lui Skok. În sfîrșit, Graur, BL, III, 52, pleacă de la o formă rotacizată *brîn › brîr, în care ar fi intervenit o „fascie” *brîur(i), de unde un nou sing. brîu. Aceată laborioasă explicație se bazează pe ideea susținută de autor a necesității unei „despicări” a 2 r, cf. greer, prooroc. Totuși, explicația nu pare suficientă, fiindcă în celelalte cazuri de „fascie” apre reduplicarea vocalei, pe cînd aici efectul este diferit; și întrucît pl. brîuri, frîuri, grîuri, care constituie o verigă necesară a demonstrației, este excepțional și anormal, deoarece forma curentă și tradițională este brî(n)e, frî(n)e, grî(n)e. Credem că este mai curînd vorba de o formă *grîru, pl. *grîre, alterată fie ca efect al rotacismului fie al unei asimilări, unde r secundar ar fi dispărut ca efect al unei disimilări posterioare (*grîru › grîu ca impăratru › Împărat(u) sau fratrem › frate). Esre remarcabil, într-adevăr, faptul că cele trei vocale la care apare această particularitate, apare și un r în silaba anterioară, a cărui prezență pare a condiționa fenomenul. După cît se pare, aceeași schimbare a început să se schițeze în bătrîn › bătrîior (în loc de bătrînior), fără a se fi propagat însă la alte forme der. sau flexionare. – Cf. grăunț. Der. grînar (mr. grînar), s. n. (hambar), de la grîne, cu suf. -ar, cf. it. granaio (calabr. granoru), fr. grenier, sp. granero (după Pușcariu 737, Candrea-Dens., 766 și REW 3839, direct din lat. granārium); grînar, s. m. (negustor de grîne); grînărie, s. f. (comerț de grîne; hambar; cantitate de grîne).

grâu, grâie, s.n. – (bot.) Plantă alimentară de bază (Triticum aestivum vulgare). În Maramureș, cuvântul grâu a avut, prin excelență, înțelesul de hrană (Popa, 1970: 125). Este simbolul hranei esențiale și al nemuririi. În riturile de peste an, este un mijloc de stimulare a fertilității. – Lat. granum „grăunță, bob (de grâu, etc.)” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

GRÂU (lat. granum) s. m., s. n. 1. S. m. Gen de plante anuale din familia gramineelor, cu rădăcină lungă de peste 100 cm, frunze lanceolate liniare, inflorescența un spic, iar fructul o cariopsă. Crește mai ales în zonele de câmpie din stepă și silvostepă. Cuprinde 20 de specii, dintre care majoritatea sunt cultivate. Cea mai răspândită specie cultivată este g. comun (Triticum aestivum ssp. vulgare). Cultivat cu 6000-7000 de ani î. Hr., g. reprezintă cea mai importantă plantă agricolă (deținând primul loc în lume ca suprafață); materie primă pentru fabricarea pâinii, a pastelor făinoase, amidonului, glucozei. 2. S. n. Sămânța grâului (1), o cariopsă alb-gălbuie, galbenă-închis sau roșcată, de formă lunguiață, eliptică sau ovoidă, cu un bogat conținut în substanțe hrănitoare. 3. S. n. Semănătură, lan, holdă de grâu (1).