făgaș² sn vz fogaș¹

făgaș¹ sn [At: I. IONESCU, C. 220 / V: (reg) fog~, hog-, văg~, ogașă (Pl: ogășii) sf, (Mol) haug~, hăug~, hăng~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg vágás] 1 Urmă adâncă (și îngustă) lăsată de roțile unui vehicul. 2 (Fig) Drum. 3 (Fig) Direcție. 4 (Fig) Linie de conduită. 5 (Fig) Deprindere. 6 (Pop; îe) A-și pierde ~ul A-și pierde direcția. 7 (Pop; îe) A nu-și ieși din ~ A-și păstra obiceiurile, deprinderile. 8 (Mol; îe) A se da în hăugașul lui A se întoarce la deprinderile sale. 9 Urmă (adâncă și neregulată) săpată în pământ de torente. 10 Matcă a unui pârâu. 11 (Ban) Pârâu. 12 Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului miner de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii.

FĂGÁȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndă a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugáș (ALECSANDRI, T. 1205), ogáș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogáș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgáș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n.

FĂGÁȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș

făgaș n. 1. urmă adâncă ce lasă roata unei trăsuri; 2. fig. direcțiune sau cale de urmat; 3. deprinderi înrădăcinate, rutină. [Vechiu-rom. văgaș = ung. VÁGÁS].

făgáș, V. hogaș.

ogarșie sf vz făgaș¹ corectată

ogaș sn vz făgaș¹ corectată

ogașă sf vz făgaș¹ corectată

ogașie sf vz făgaș¹ corectată

ogăștie sf vz făgaș¹ corectată

ogoș^[1] sn vz făgaș

văgaș sn vz făgaș

văgaș s.n. v. făgaș.

HĂUGÁȘ s. n. V. făgaș.

HOGÁȘ s. n. V. făgaș.

VĂGÁȘ s. n. V. făgaș.

OGÁȘ s. n. v. făgaș.

hăugaș n. Mold. 1. făgaș: să urnească țara din hăugaș AL.; 2. jghiabul sau gârliciul teascului. [Rostire dialectală, din văgaș (v. făgaș)].

văgaș, n. V. făgaș.

hăŭgáș, V. hogaș.

hogáș, V. văgaș.

ogáș, V. hogaș.

văgáș și hăgáș (vest) și hogáș (est) n., pl. e (ung. vágás, d. vágni, a tăĭa. V. văgăună). Urmă adîncă lăsată de roata caruluĭ (fr. ornière). Fig. Direcțiune saŭ cale de urmat: a purcede pe hogașu îmbunătățirilor. Deprinderĭ înrădăcinate, rutină. – Și hăŭgaș (nord), făgaș (Munt.) și ogaș (Ban. Olt).

făgáș s. n., pl. făgáșe

făgáș s. n., pl. făgáșe

făgaș, pl. făgașe

făgaș.

FĂGÁȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

FĂGÁȘ s. v. albie, curs, matcă, vad.

FĂGAȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

făgaș s. v. ALBIE. CURS. MATCĂ. VAD.

făgáș (-șe), s. n. – Urmă, brazdă, urmă de roată. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogaș, hogaș, (Trans.) hăgaș, hăgău. Mag. vágás (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 95; DAR). După Drăganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei inițiale se explică prin încrucișarea cu mag. forga „cotitură”, ipoteză puțin probabilă. Cf. sb., cr., rut. vagaš. După DAR, var. hăgău ar proveni din mag. hágo. – Der. hoagă, s. f. (groapă cu apă; pîrîu).

hăugáș, hăugáșe, s.n. (reg.) 1. făgaș. 2. jgheabul sau gârliciul teascului.

hogáș, hogáșuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaș. 2. vâlcea, văgăună mică. 3. șanț săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hățaș.

ogáș, ogașuri, s.n. – (reg.) 1. Brazdă arată. 2. Urmă adâncă lăsată de roata carului. ♦ (top.) Ogaș, fânațe în Bocicoel (Vișovan, 2005). – Cf. făgaș, hogaș, văgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură” < vágni „a tăia”) (Scriban, MDA).

ogáș, -uri, s.n. – Brazdă arată. – Din făgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură”).

OGÁȘ (< magh.) s. n. (GEOGR.) Formă negativă de relief alungită, neramificată, sculptată de către apele de șiroire (cu adâncimi de 0,5-2 m). Este o formă incipientă de eroziune care poate evolua dând naștere unui torent. Sin. făgaș.