fâșâit sn [At: ISPIRESCU, L. 83 / V: fășăit, fâșăit, fâșiit, foșăit, foșeit / Pl: ~uri / E: fâșâi] 1 Zgomot produs de frunzele mișcate de vânt, de hârtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Si: fâșâire (1), fâșâitură (1). 2 Producere a unui fâșâit (1) Si: fâșâire {2), fâșâitură (2).

fâșiit sn vz fâșâit

FÎȘIÍT s. n. v. fîșîit.

FÎȘÎÍT, fișîituri, s. n. Zgomot produs de frunzele mișcate de vînt, de iarba tăiată de coasă, de hîrtia răsfoită, de mișcarea unei țesături de mătase etc. Abia auzeau fîșîitul coaselor, trăgeau brazdă după brazdă. CAMILAR, N. II 387. Zăpada se zbătea în geamul de la răsărit cu fîșîit de nisip. SADOVEANU, P. M. 169. Un ușor fîșîit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fîșîitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Rar) Sunet produs de curgerea apei. Se deslușește bine acum fîșîitul apei pe lîngă pereții de scîndură. C. PETRESCU, S. 57. – Variantă: fîșiít (DEMETRESCU, O. 148) s. n.

!fâșâit s. n., pl. fâșâituri

fâșâít s. n.

fâșâít s. n.

FÂȘÂÍT s. 1. v. foșnet. 2. fâșâială, fâșâire, fâșâitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ul ziarului.)

FÂȘÂIT s. 1. foșnet, freamăt, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ frunzelor.) 2. fîșîială, fîșîire, fîșîitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)