fâstâci [At: JIPESCU, O. 41 / V: ~tici / Pzi: ~esc / E: fâstâc] 1 vtr (Fam) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul (în fața unei situații neașteptate) Si: a (se) zăpăci. 2 vtr (Fam) A (se) intimida. 3 vr (Rar) A face pe mironosița.

A FÂSTÂCÍ ~ésc tranz. A face să se fâstâcească. /Din fâstâc

A SE FÂSTÂCÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se încurca; a se zăpăci. /Din fâstâc

FÎSTÎCÍ, fîstîcesc, vb. IV. Refl. (Familiar) A-și pierde cumpătul în fața unei întîmplări neașteptate; a se intimida, a se zăpăci. Se ameți și se fîstîci, cînd se văzu înconjurat de o mulțime de lume, și-l asurzise zgomotul ce se făcea în acel oraș. ISPIRESCU, L. 136. Găinăreasa... își aruncă ochii asupră-i cu o căutătură așa de mîngîioasă și așa de plină de dragoste... încît feciorul de împărat se fîstîci oarecum, dară își ținu firea. id. ib. 185.

făstăci (refl.) v. a-și pierde cumpătul, a se turbura: se făstăci și se ameți când se văzu înconjurat de o mulțime de lume ISP. [Lit. a se face verde-galben ca fisticul (Mold. făstâc), precum sinonimul său sfecli însemnează lit. a se face roșu ca sfecla].

fîstîcésc (mă) v. refl. (d. fîstîc). Fam. Mă emoționez, mă turbur: nu te uî́ta la el, că se fîstîcește.

fâstâcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 sg. fâstâcéște, imperf. 3 sg. fâstâceá; conj. prez. 3 să fâstâceáscă

fâstâcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fâstâcésc, imperf. 3 sg. fâstâceá; conj. prez. 3 sg. și pl. fâstâceáscă

FÂSTÂCÍ vb. a se intimida, a se încurca, a se zăpăci, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa?)

FÎSTÎCI vb. a se intimida, a se încurca, a se zăpăci, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa?)