frigare sf [At: BARAC, A. 36/23 / Pl: ~gări / E: frige + -are] 1 Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului Si: țiglă², (rar) frigătoare (2). 2-3 (Îljv) La ~ Fript în frigare (1) deasupra jăraticului. 4 (Reg) Clește de foc. 5 (Înv) Instrument de tortură. 6 (Lpl) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari, violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre).

FRIGÁRE, frigări, s. f. Vergea de fier sau de lemn în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jeraticului. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun. NEGRUZZI, S. II 24. ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jeraticului. Și a doua zi, marți... făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci și plăcinte cu poalele-n brîu și părpălind niște pui tineri la frigare... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60.

FRIGÁRE ~ări f. Vergea ascuțită la un capăt în care se înfige carnea pentru a o frige (la grătar). /frig + suf. ~are

frigare f. vergea de fier pe care se frige carnea la foc. [Lat. FRIGARIA].

frigáre f., pl. ărĭ (d. a frige, ca crezare d. a crede). Vergea de fer în care se înfige carnea (maĭ ales păsările) și se frige. Fig. Iron. Sabie. Prăjitoare de cafea (de moda veche: o cutie cilindrică străbătută de o vergea de fer care se învîrtește ca și frigarea de fript carne). V. țiglă.

frigáre s. f., g.-d. art. frigắrii; pl. frigắri

frigáre s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

FRIGÁRE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)

FRIGARE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)