forăi vi [At: CREANGĂ, P. 187 / V: ~roi / Pzi: forăi, (reg) ~esc / E: fo] (Pop; d. animale) 1 A sufla cu forță aer pe nări. 2 A sforăi.

FORĂÍ, forăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre cai sau, p. ext., despre alte animale) A sufla cu forță aer pe nări, a respira zgomotos; a sforăi, a fornăi. Caii au forăit pe oglinda apelor bînd prelung din izvoare. SADOVEANU, N. P. 78. Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare și a da înapoi. CREANGĂ, P. 187. ◊ Fig. Morarul s-a oprit forăind ca un harmăsar strunit. SADOVEANU, M. C. 17.

forăì v. Mold. a sforăi: calul începe a sări forăind CR.; [Onomatopee].

fórăĭ, V. sforăĭ.

sfórăĭ (sud) și fórăĭ și hórăĭ (nord) și -ĭésc a -í v. intr. (imit. rudă cu sfîrîĭ, horcăĭ, hîrîĭ, fornăĭ). Răsuflu pe nas ținînd și gura cascată în somn și scot un sunet horcăit, cum fac maĭ ales bătrîniĭ: a dormi sforăind. Fac să vibreze aeru pe nas, vorbind de caĭ, maĭ ales cînd le e frică. – Și fúruĭ (Olt. Serbia).

forăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fórăie, imperf. 3 sg. forăiá; conj. prez. 3 să fórăie

forăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fórăie, imperf. 3 sg. forăiá

FORĂI vb. a fornăi, a sforăi, (reg.) a necheza, a țîfni. (Caii ~.)

forăi vb. v. SFORĂI.

forăí (-ăésc, forăít), vb. – A sforăi. Creație expresivă, cf. hor. – Numeroase var.: forcăi, cf. horcăi; forcoti (a fluiera); sforăi (după Cihac, II, 340, din sl. svara „tumult”); sforcăi; (s)fornăi; fîrnîi; cf. și sfîrîi. Der. (s)forăială, s. f. (acțiunea de a sforăi); (s)forăilă, s. m. (poreclă dată celui care sforăie); sforăitor, adj. (zgomotos, vanitos).

forăí, forăiesc, (fornăi), vb. intranz. – (ref. la oameni) A respira cu putere pe nas; a sforăi (Maram., Trans., Bucov.). – Creație expresivă, cf. sforăi, forcoti, horcăi (DER, MDA).