flamenco sni [At: DN³ / E: sp flamenco] 1 Dans popular andaluz. 2 Melodia după care se execută flamenco (1).

FLAMÉNCO s.n. Dans popular andaluz; melodia acestui dans. [< sp. flamenco].

FLAMÉNCO s. n. gen al muzicii populare spaniole, la țiganii din Andaluzia, care combină cântecul și dansul pe un acompaniament de chitară și castaniete. ◊ (adj.) stil ~ = stil melodic de interpretare vocală cu efect de falset. (< sp. flamenco)

*flaménco (dans) (hisp.) s. n., art. flaméncoul

flamenco v. cante flamenco.

cante flamenco, specie tipică a muzicii populare spaniole vehiculată îndeosebi de țiganii din Andaluzia; „unul dintre fenomenele cele mai remarcabile ale cântecului din Spania de sud” (José Bergamin). De origine controversată, locuțiunea desemnează nu atât forma muzicală cât genul (I, 3); c. este un stil* melodic, caracterizat printr-un bogat desen melismatic* și un modalism specific (apropiat de unele aspecte ale muzicii indiene și arabe) și totodată un stil de interpretare vocală, cu caractistice efecte de falset*. Deși De Falla a propus încă din 1922, o distincție între stratul cel mai vechi al acestui folclor, cante jondo*, și c. (cel din urmă înglobând aspectele sale mai recente), clasarea genurilor și subgenurilor este încă în discuție. C. are ecouri directe în muzica cultă spaniolă (De Falla, Amorul vrăjitor, 7 cântece spaniole etc.); de asemenea, în muzica ușoară* și în folclorul comercial, de spectacol.