FIÍNTZA fiintze s. f. 1. Tot ceea ce are viatza (shi se mishca); vietzuitoare vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existentza; viatza. ◊ In fiintza = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) in realitate aievea. ◊ Expr. A da fiintza = a) a da viatza a nashte; b) a realiza a fauri a concretiza. 3. (Fil.) Temei necesar autosuficient perfect etern identificat cu Binele shi Dumnezeu; cea mai generala proprietate a oricarei realitatzi formand obiectul cercetarii metafizice. Fi + suf. intza.

fiintza sf [At: MSS. (a. 1654) ap. GCR. I 164/28 / V: (reg) hi~ / Pl: ~tze / E: fi + intza] 1 Existentza. 2 Viatza. 3 (Inv; ie) A avea ~ (pe lume) A se nashte. 4 (Iae) A exista. 5 (Ila) In ~ Existent. 6 (Ilav) In ~ In realitate Si: aievea. 7 (Ie) A fi (sau a sta (rar) a se tzine) in ~ A exista. 8 (Iae) A se mentzine. 9 (Iae) A dainui. 10 (Ie) A da ~ A nashte. 11 (Iae) A realiza. 12 (Iae) A concretiza. 13 (Iuz; mai ales complinit prin „de fatza”) Prezentza. 14 (Inv) Natura. 15 (Inv) Substantza. 16 (Inv) Fire (8). 17 (Inv; nob) Avere. 18 Tot ceea ce are viatza (shi se mishca) Si: creatura (2) vietate vietzuitoare (ivp) faptura (9) (ivr) fire (32). 19 (Spc) Om. 20 (Spc) Persoana.

FIÍNTZA fiintze s. f. 1. Tot ceea ce are viatza (shi se mishca); vietzuitoare vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existentza; viatza. ◊ In fiintza = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) in realitate aievea. ◊ Expr. A da fiintza = a) a da viatza a nashte; b) a realiza a fauri a concretiza. Fi + suf. intza.

FIÍNTZA fiintze s. f. 1. (In opozitzie cu lucru) Tot ceea ce are viatza (shi se mishca); vietzuitoare vietate. Incepind batalie cu troianul deodata simtzi in el putere shi indirjire shi nu se opri pina ce nul birui k peo fiintza. SADOVEANU B. 68. Nu potzi ciunti dintro fiintza vie organele absolut necesare vietzii. CARAGIALE O. III 256. Toata fiintza cea simtzitoare Cata un reazam mingiietor: Floarea un zimbet de dulce soare Sufletul gingash un fratzior. ALECSANDRI O. 149. ♦ Om; persoana. Totzi pe ginduri ishi inchideau in suflet un sentiment vag de mila pentru fiintza ceea uitata. BART E. 177. Gindeam la toate acele fiintze care le iubisem. NEGRUZZI S. I 57. ♦ (Poetic) Faptura. Nici cintecele nici ghicitorile nu puteau ajuta pe sarmanii paminteni: fiintza lor era la discretzia unei clici nemilostive shi lacome. SADOVEANU C. 130. Toata fiintza ta mie draga k te iubesc Oana! DELAVRANCEA A. 59. Fiintza i se scufunda intro odihna profunda calda shi binefacatoare. VLAHUTZA O. A. 102. 2. Existentza viatza. In curgerea timpurilor acest popor... shia pastrat fiintza cu limba shi datinile. SADOVEANU E. 24. Inainte de anul acela... nici nui banuisem macar fiintza pe lume. M. I. CARAGIALE C. 33. ◊ In fiintza = a) (loc. adj.) existent. Academiile in fiintza pe atunci shiau propus sa redacteze dictzionare explicative. L. ROM. 1953 nr. 2 23; b) (loc. adv.) in realitate aievea. Ramase nauc de bucurie cind vazu in fiintza toate cele ce i spusese zina. ISPIRESCU L. 235. ◊ Expr. A avea fiintza (pe lume) = a exista. De unde ai sal iei daca nare fiintza pe lume? CREANGA P. 194. Atunci lumea cea gindita pentru noi avea fiintza SHi din contra cea aievea ne parea cu neputintza. EMINESCU O. I 141. A da fiintza = a da viatza; a fauri a concretiza. A fi (sau a sta mai rar a se tzine) in fiintza = a exista. Bolta este in fiintza shi pe zidurile ei se vad nenumarate sculpturi. ODOBESCU S. III 106. ♦ (Invechit; uneori determinat prin «de fatza») Prezentza. Popa au incremenit la fiintza lui de fatza. SBIERA P. 18. Fiintza functzionarilor civili shi militari... da acestei privelishti o pompa solemna. NEGRUZZI S. I 36. Dar fiintza de fatza a steagului proorocului chiar nu putu incuraja pe ostashi. BALCESCU O. II 62.

FIÍNTZA ~e f. 1) Ceea ce are viatza; vietate; vietzuitoare. 2) Existentza reala; viatza. ◊ A da ~ a) a da viatza a da nashtere; b) a realiza a fauri. [G.D. fiintzei; Sil. fiin] /<lat. fientia

fiintza f. 1. ceeace este existentza: treptat se pierde a neamului fiintza AL.; 2. individ viu: fiintzele omeneshti; fiintza suprema Dzeu; 3. fig. realitate: n’are fiintza pe lume CR.; 4. prezentza: cercetarea se face in fiintza procurorului. [Tras din a fi].

fiintza f. pl. e (d. a fi). Existentza: fiintza raseĭ. Pinea noastra cea spre fiintza pinea noastra care ne tzine vĭatza pinea cea de toate zilele. Vietate creatura animal: acest om e o fiintza nesuferita. A lua fiintza a aparea a se nashte a se infiintza. A avea fiintza a fi in fiintza a exista. A da fiintza a infiintza a nashte a produce. Rar. In fiintza in persoana in carne shi oase el insushi: era el in fiintza: in prezentza de fatza cu: in fiintza mea.

fiíntza (fiin) s. f. g.d. art. fiíntzei; pl. fiíntze

fiíntza s. f. (sil. fiin) g.d. art. fiíntzei; pl. fiíntze

fiintza

fiintza tze.

FIÍNTZA s. 1. v. existentza. 2. v. animal. 3. v. om. 4. v. viatza.

FIINTZA s. 1. animal creatura dobitoc faptura lighioana necuvintator vietate vietzuitoare (inv.) dihanie sazdanie (fig.) suflare (inv. fig.) zidire ziditura. (~ele padurii.) 2. viatza. (Pe cind nu era ~.)

Fiintza ≠ nefiintza

FIÍNTZA (< fi) s. f. Tot ceea ce are viatza; vietzuitoare vietate. ♦ Om persoana. ♦ Faptura (1). 2. (FILOZ.) Ceea ce este un lucru in esentza considerat in mod formal shi nu dupa determinatziile lui sensibile facand abstractzie deci de existentza sa efectiva. F. in aceasta acceptzie este identificata in filozofia traditzionala cu formele platonice substantza aristotelica etc. Uneori insa f. este asimilata cu existentza; filozofii existentzialishti pun conceptul f. in legatura cu existentza specific umana insistand asupra sensului acesteia. ◊ Loc. In fiintza = existent; in realitate. ◊ Expr. A da fiintza = a nashte a crea a fauri.

ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o fiintza sociala Aristotel „Politica” I 9.

OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice fiintza vie provine dintrun ou Maxima apartzinand lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generala: „Omne vivum ex vivo” („Tot cei viu provine din viu”).