FIÁSCO s. n. Eșec total într-o acțiune întreprinsă; insucces, nereușită. – Din it. [far] fiasco.

fiasco sns [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / P: fias-co / E: it [far] fiasco] (Liv) Eșec total într-o acțiune întreprinsă Si: insucces, nereușită.

FIÁSCO s. n. (Livr.) Eșec total într-o acțiune întreprinsă; insucces, nereușită. – Din it. [far] fiasco.

FIÁSCO s. n. (Italienism) Lipsă completă de succes, nereușită totală; insucces, eșec. Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco. NEGRUZZI, S. I 341. – Pronunțat: fias-.

FIÁSCO s.n. Insucces total, eșec, nereușită. [Pron. fias-co. / < it., fr. fiasco].

FIÁSCO s. n. insucces total, eșec, nereușită. (< it. fiasco)

FIÁSCO n. livr. Eșec complet; nereușită totală; faliment. [Art. fiascoul; Sil. fias-co] /<it. [far]fiasco

fiasco n. completă neizbândă: a face fiasco.

*fĭásco n., pl. fĭascurĭ (it. fiasco). Cădere, nesucces deplin, chix: încercarea a făcut fiasco. – Ceĭ maĭ mulțĭ pronunță fiĭasco, ceĭa ce nu e corect.

fiásco (fias-) s. n., art. fiáscoul

fiásco s. n. (sil. fias-), art. fiáscoul

FIÁSCO s. v. cădere, eșec, insucces, nereușită, picare.

fiasco s. v. CĂDERE. EȘEC. INSUCCES. NEREUȘITĂ. PICARE.

fiásco s. n. – Eșec, insucces. It. fiasco (sec. XIX).