explicare sf [At: IORGOVICI, O. 58/23 / V: (înv) esp~, isp~, (îvr) sp~ / Pl: ~cări / E: explica] 1 Expunere amănunțită în vederea clarificării unei probleme, a unui fenomen etc. Si: comentare, explicație (1), interpretare, lămurire, deslușire. 2 Detaliere a unor aspecte, pentru a fi mai ușor de înțeles Si: explicat¹ (2), explicație (2). 3 Motivare a unor fenomene, proprietăți Si: explicat¹ (3), explicație (3). 4 Justificare a unei acțiuni, atitudini etc. Si: explicat¹ (4), explicație (4). 5 (Îe) A avea o ~ (cu cineva) A purta o discuție cu scopul de a justifica o acțiune, o atitudine, de a lămuri un lucru, de a înlătura un conflict (5). 6 Discuție între două sau mai multe persoane cu scopul de a se pune de acord Si: explicat¹ (5), explicație (6). 7-8 Găsire sau existență a unei motivări pentru a înțelege ceva Si: explicat¹ (6-7), explicație (7-8). 9 Cauză. 10 (Pex) Origine.

EXPLICÁRE, explicări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) explica; lămurire. 2. Explicație (2). Chiar Zaharia Duhu, cu toată patima pentru iscoadele cărților și cu tot de-a dreptul amestec în aceste întîmplări, nu le găsea explicare. C. PETRESCU R. DR. 127.

EXPLICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) explica și rezultatul ei; explicație. [< explica].

esplicare sf vz explicare

isplicare sf vz explicare

explicáre s. f., g.-d. art. explicắrii; pl. explicắri

explicáre s. f., g.-d. art. explicării; pl. explicări

EXPLICÁRE s. 1. v. lămurire. 2. v. demonstrare. 3. v. analizare. 4. v. justificare.

EXPLICARE s. 1. clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, explicație, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, (înv.) pliroforie, răspicare, (fig.) cheie, descîlcire. (~ unei probleme.) 2. demonstrare, explicație. (~ unei teoreme.) 3. analizare, comentare, interpretare, tîlcuire, (înv.) tîlcuială. (~ unui text literar.) 4. explicație, justificare, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?)