exclusiv, ~ă a [At: POTECA, F. 94/25 / V: (înv; nob) eschiziu^[1], (înv) esc~, escluziv, ~ziv, ~ă / P: ex-clu~ / Pl: ~i, ~e / E: fr exclusif] 1-2 a Care exclude (2-3). 3-4 a Care are posibilitatea de a exclude (2-3). 5-6 a Care aparține unei singure persoane sau categorii de persoane. 7-8 a Care se referă la o singură persoană sau la o categorie de persoane. 9-10 a Propriu unei singure persoane sau unei categorii de persoane. 11-12 a Care se referă sau care se limitează la un singur lucru. 13 a Care este fixat asupra unui singur lucru. 14 a Care admite un singur punct de vedere, o singură orientare. 15 a (D. noțiuni abstracte) Care se exclud (6) unul pe altul. 16 av Cu eliminarea altor posibilități Si: exclusivamente (1). 17 av Numai (și numai) Si: exclusivamente (2). 18 av Mai ales Si: exclusivamente (3). 19 av În afară de... Si: exclusivamente (4). 20 a (Rar) Extrem (28). corectată

EXCLUSÍV¹ adv. Cu excluderea oricăror altor posibilități; numai (și numai). Toate cîte îmi spui... se reduc, exclusiv, la o simplă chestiune de conștiință și de experiență personală. GALACTION, O. I 238. Scoaterea creațiilor poetice exclusiv din adîncimea închipuirii e vătămătoare. GHEREA, ST. CR. I 106. ♦ (În opoziție cu inclusiv) În afară de. Am citit pînă la pagina 30 exclusiv. Înscrierile la examen se fac pînă la 15 august exclusiv.

EXCLUSÍV, -Ă adj. Care se exclude unul pe altul. ♦ Referitor la un singur lucru. // adv. Excluzându-se orice altă posibilitate. ♦ În afară de, exceptând. [Pron. ecs-clu-, var. excluziv, -ă adj. / cf. fr. exclusif].

EXCLUSÍV, -Ă I. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus)

EXCLUSÍV¹ adv. 1) Excluzând alte alternative; în exclusivitate; numai. 2) rar În afară de; cu excepția; exceptând. /<fr. exclusif, lat. exclusivus

eschiziu, ~ie a, av vz exclusiv

esclusiv, ~ă a, av vz exclusiv

escluziv, ~ă a, av vz exclusiv

excluziv, ~ă a, av vz exclusiv

excluziv a. 1. care exclude, care are puterea de a exclude; 2. care aparține propriu, fără împărtășire: dreptul de vot e privilegiul excluziv al cetățenilor; 3. care nu admite ceeace contrariază opiniunile, gustul: nu fi excluziv. ║ adv. 1. numai și numai: compus excluziv din copii; 2. necoprinzând, în afară de: dela Maiu până la Octomvrie excluziv.

*excluzív, -ă adj. (mlat. exclusivus). Incompatibil cu alt-ceva: un drept excluziv al altuĭa. Care, pin privilegiŭ, e al uneĭ persoane orĭ societățĭ: e o proprietate excluzivă a sa. Care nu admite ceĭa ce e opus ideilor sau gustuluĭ lui: om excluziv. Adv. Numaĭ și numaĭ: a te interesa excluziv de un lucru. Pînă la Septembre excluziv, pînă la sfărșitu luĭ Aŭgust.

exclusiv

EXCLUSÍV adv. 1. v. numai. 2. v. doar.

EXCLUSIV adv. 1. doar, numai. (~ atîta pot spune.) 2. doar, numai, singur. (~ el m-a înțeles.)