evidență sf [At: IORGOVICI, O. 40/25 / V: (pop) eved~, (înv) ~ție, ~dință, (îvr) ~țiă / Pl: ~țe / E: fr évidence, it evidenza, lat evidenția] 1 Claritate în perceperea unui lucru. 2 Certitudine. 3 (Îe) A scoate (sau a pune) în ~ A scoate la iveală. 4 (Îae) A sublinia. 5 (Îe) A se scoate (sau a se pune) în ~ A căuta să se facă remarcat. 6 (Îae) A-și sublinia ostentativ meritele. 7 (Îe) A ieși în ~ A se reliefa. 8 (Îe) A se remarca (dintr-un grup, dintr-o mulțime). 9 (Rar; îe) A fi în ~ A fi vizibil. 10 (Îe) A fi în ~ța (cuiva) A fi sub observația cuiva. 11 (Îae) A se afla în baza de date a cuiva. 12 Înregistrare a tuturor lucrărilor, bunurilor, persoanelor etc. legate de o anumită activitate. 13 (Ccr) Listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. 14 (Îe) A ține (sau a păstra) ~ța sau a ține (sau a avea) în ~ A înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, a lucrurilor și a persoanelor legate de o anumită activitate. 15 (Îe) A avea ~ța (cuiva sau a ceva) A nota în vederea unei observări mai atente. 16 (Îs) ~ța populației Birou al poliției care înregistrează datele civice ale cetățenilor. 17 (Îas) Bază de date rezultată în urma înregistrării datelor civice ale cetățenilor. corectată

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul lucrului evident; certitudine, claritate. D. Jean Bart știe să dea ficțiunii evidența realității palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. În toți timpii... știința a cerut dovezi pozitive, evidențe matematice. MACEDONSKI, O. IV 141. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia, a face ca un lucru să fie clar, limpede pentru toți. Iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență. ANGHEL, PR. 173. 2. Înregistrarea tuturor lucrărilor, bunurilor sau persoanelor legate de o anumită activitate; situație. Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Expr. A ține (sau a păstra) evidența = a înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate.

EVIDÉNȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia].

EVIDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza)

EVIDÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter evident. ◊ A scoate (sau a pune) în ~ a scoate la iveală; a evidenția. 2) Oglindire (într-un document) a stării de lucruri într-un anumit domeniu. A ține ~a. /<fr. évidence, lat. evidentia

evidență f. caracterul lucrului evident.

*evidénță f., pl. e (lat. evidentia). Calitatea de a fi evident. A fi în evidență, a fi vizibil, aparent. A scoate în evidență, a vădi. V. relief.

evedență sf vz evidență

evidențiă sf vz evidență

evidenție sf vz evidență

evidință sf vz evidență

evidénță s. f., g.-d. art. evidénței; pl. evidénțe

evidénță s. f., g.-d. art. evidénței; pl. evidénțe

EVIDÉNȚĂ s. v. claritate.

EVIDENȚĂ s. claritate, pregnanță. (Se dezvăluie cu ~.)