etimon sn [At: DR. IV 784 / S shi: (dupa fr) etym~ / Pl: ~oane ~uri / E: fr étymon] (Lin) Cuvant din care deriva un cuvant al unei limbi Si: etimologie (5).

ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvant de baza de obicei dintro limba straina din care deriva un cuvant al unei limbi. [Pl. onuri oane. / < fr. étymon].

ETIMÓN s. n. cuvant de baza din care provine un cuvant al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)

ETIMÓN etimoane s.n. Cuvant (de obicei dintro limba straina) din care provine un anumit cuvant al unei limbi.

ETIMÓN ~oáne n. Cuvant (de obicei dintro limba straina) din care provine un anumit cuvant al unei limbi. /<fr. étymon

etimón s. n. pl. etimoáne

etimón s. n. pl. etimoáne

ETIMÓN s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMON s. (LINGV.) etimologie. (Un ~ corect.)

ETIMÓN s. n. (< fr. étymon): cuvant de baza in latina sau in alte limbi (romanice sau neromanice) de la care provine un cuvant moshtenit sau imprumutat. Astfel pentru limba romana lat. solem este e. substantivului moshtenit soare; lat. viridem este e. adjectivului moshtenit verde; lat. ego este e. pronumelui personal de persoana I singular eu; lat. decem este e. numeralului moshtenit zece; lat. cantare al verbului moshtenit canta; lat. quando al adverbului moshtenit cand; lat. per al prepozitziei moshtenite pe; lat. quod al conjunctziei moshtenite k; v. sl. greblo al substantivului imprumutat grebla; magh. muszáj al adverbului imprumutat musai; tc. haydi al interjectziei imprumutate haide!; ngr. efthinos al adjectivului imprumutat ieftin; bg. srb. gradina al substantivului imprumutat gradina; ucr. rus. boršč al substantivului imprumutat borsh; germ. Kartoffel al substantivului imprumutat cartof; fr. million al numeralului imprumutat milion; it. addio al interjectziei imprumutate adio!; lat. primum al numeralului imprumutat prim etc.