ESTÉTICA s. f. SHtiintza care studiaza legile artei problemele privitoare la esentza artei la raporturile ei cu realitatea la metoda creatziei artistice la criteriile shi genurile artei. Invatzatura marxistleninista despre baza shi suprastructura despre spiritul de partid in literatura teoria materialistdialectica a cunoashterii au creat fundamentul esteticii shtiintzifice. CONTEMPORANUL S. II 1953 nr. 334 3/3.

ESTÉTICA s.f. 1. SHtiintza care studiaza legile shi categoriile artei problemele referitoare la esentza artei la raportul dintre arta shi realitate la metodele de creatzie artistica la genurile artei etc. 2. Situatzia calitatea a ceea ce este estetic conform legilor artei. [< fr. esthétique it. estetica gr. aisthetike].

ESTÉTICA f. 1) SHtiintza care se ocupa cu studiul categoriilor shi legilor artei considerata k cea mai inalta forma de creare shi de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tzin de esentza artei shi de raporturile ei cu realitatea. [G.D. esteticii] /<fr. esthétique lat. aesthetica

estetica f. shtiintza ce determina conditziunile frumosului in natura sau in arta cum shi sentimentul ce produce in noi.

ESTÉTIC A estetici ce s. f. s. n. adj. 1. S. f. SHtiintza care studiaza legile shi categoriile artei considerata k forma cea mai inalta de creare shi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esentza artei la raporturile ei cu realitatea la metoda creatziei artistice la criteriile shi genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insushirilor shi al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartzine esteticii (1) privitor la estetica; care priveshte frumosul care corespunde cerintzelor esteticii; frumos. Din fr. esthétique.

estetic ~a [At: MAN. INV. 97/17 / S: (inv) ~the~ / Pl: ~ici ~ice / E: fr esthétique] 12 sf a (SHtiintza) care studiaza legile shi categoriile artei considerata forma cea mai inalta de creare shi de receptare a frumosului. 3 sf Manual care cuprinde notziunile de baza ale esteticii (1). 4 sf Conceptzie estetica (9) proprie unui filozof unui artist unui curent literar unei mishcari artistice etc. 5 sf Ansamblu de caracteristici corespunzatoare unor criterii de apreciere estetica prin care o fiintza sau un lucru trezesc admiratzie. 6 sf Realizare artistica a unei opere literare. 7 sf Totalitatea mijloacelor de exprimare a unei limbi (privite sub aspectul contzinutului lor afectiv). 8 sf Criteriu de apreciere intuitiv bazat pe bunul gust. 9 a Care este specific esteticii (1). 10 a Care se refera la estetica (1). 11 a Care apartzine esteticii (1). 12 a Care este in conformitate cu principiile sau cu legile esteticii (1). 13 av Din punctul de vedere al esteticii (1). 14 a Care constituie un ansamblu de caracteristici corespunzatoare unor criterii de apreciere estetica (9) prin care o fiintza sau un lucru trezesc admiratzie Cf frumos. 15 a Artistic. 16 a Care se refera la mijloacele de exprimare afectiva a limbii Si: stilistic. 17 av Din punctul de vedere al artei. 18 a Care este conform unor criterii de apreciere bazate pe bunul gust. 19 a (Med; is) Chirurgie ~ Operatzie care are k rezultat infrumusetzarea formelor corpului. 20 smf (Rar) Estetician. 21 sns (De obicei articulat) Concept al esteticii (1) Si: frumos. 22 sm (Articulat) Calitate a ceea ce este estetic (15). 23 sm (Articulat) Realizare artistica a unei opere literare. corectata

ESTÉTIC A estetici ce subst. adj. 1. S. f. SHtiintza care studiaza legile shi categoriile artei considerata k forma cea mai inalta de creare shi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esentza artei la raporturile ei cu realitatea la metoda creatziei artistice la criteriile shi genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insushirilor shi al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartzine esteticii (1) privitor la estetica (1); care priveshte frumosul care corespunde cerintzelor esteticii (1); frumos. Din fr. esthétique.

ESTÉTIC A I. adj. referitor la estetica conform cerintzelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplina filozofica care studiaza legile shi categoriile artei problemele referitoare la esentza acesteia. 2. situatzia calitatea a ceea ce este estetic conform legilor artei. (< fr. esthétique gr. aisthetikos aisthetike)

*estétic a adj. (vgr. aisthetikós d. aisthánomai simt). Fil. Care se raporta la sentimentu frumosuluĭ: simtzu estetic lipseshte incultuluĭ. S. m. shi f. Estetician a. S. f. SHtiintza care trateaza despre frumos in natura shi in arta shi despre sentimentu carel deshteapta in noĭ. (Aceasta shtiintza a fost intiĭa oara numita asha de filosofu german Baumgarten la 1750). Adv. In mod estetic frumos: tablourĭ ashezate estetic.

estética s. f. g.d. art. estéticii

estética s. f. g.d. art. estéticii

estetica gen. esteticii

ESTETICA (< fr. esthétique < lat. aesthetica ; cf. gr. aisthetikos care are insushirea de a simtzi) Disciplina filozofica care studiaza esentza legitatzile atitudinii umane fatza de realitate shi care se ocupa de frumosul din natura societate shi conshtiintza sau din creatziile omeneshti artistice. Estetica elaboreaza categoriile specifice artei: frumosul sublimul tragicul gratziosul uritul etc. Studiind frumosul din operele artistice estetica explica originea shi esentza artei functziile shi rolul artei pe baza raportului dintre creatzia artistica shi realitate cu implicatzii in diferite domenii de unde shi denumirile ei; estetica de fiecare zi (cotidiana) care se ocupa cu modalitatea de aplicare a esteticului in afara artei (locul de munca relatziile sociale arhitectura urbanism etc.); estetica existentzialista cu referire la principii de arta; estetica fenomenologica preocupata de obiectul estetic shi experientza estetica; estetica generativa latura a esteticii informatzionale studiind procesul de creatzie artistica descompus in etape; estetica industriala sau industrial design. Constituita k disciplina filozofica abia in secolul al XVIIIlea deshi preocuparile estetice dateaza inca din antichitate domeniul shi metodele de cercetare ale acestei shtiintze sau largit shi imbogatzit dea lungul evolutziei culturii umane incepind cu antichitatea greaca shi pina in vremea noastra clarificinduse problemele genezei naturii shi specificului artei ceea ce a intarit caracterul shtiintzific al acestei discipline. Ea constituie baza teoretica shi metodologica a teoriei fiecarei arte in parte. Estetica marxista infirma conceptziile idealiste formaliste potrivit carora formele reflectarii realitatzii depind exclusiv de bunul plac al scriitorului al artistului. Estetica romaneasca pledeaza pentru o arta legata de conceptziile umanismului socialist o arta in care prezentza omului sa se faca simtzita in formele limbajului contemporan in deplin acord cu orientarea ideologica a societatzii noastre.

estetica muzicii. Nascuta o data cu inflorirea marilor shcoli filozofice ale antichitatzii reflectzia despre muzica se identifica in culturile traditzionale ale Indiei Chinei k shi in vechea Elada cu investigarea legilor universului pe baza analogiilor dintre sunet shi numar dintre rezonantza sunetului shi posibilitatzile umane de asimilare rituala a ordinii care o sugereaza. Prin Pitagora muzica se vede inclusa printre „shtiintzele numarului” iar in vremea lui Platon ea incununa o initziere gradata ce cuprindea aritmetica geometria sferica (sau astronomia) shi „armonia sferelor” shtiintza sistemica a coordonarii mishcarii corpurilor in timp shi spatziu. Atashata idealului de armonie (I) ordine proportzionalitate* gandirea despre muzica traverseaza intreg ev. med. europ. ale carui tratate se inspira din scrierile lui Nicomachus Theon din Smirna (sec. 2 e. n.) Boetius (sec. 4) adica cele care situeaza muzica in vestitul quadrivium* al disciplinelor matematice. Ecoul tardiv al acestui mod de gandire il constituie monumentala lucrare a lui Johannes Kepler Harmonices mundi (1618) in care regulile consonantzei* muzicale sunt deduse din geometria euclidiana a poligoanelor inscriptibile gasindushi apoi aplicarea in structura sistemului solar asupra careia autorul formuleaza pe aceasta baza legile care i poarta numele. Valentzele expresive care le contzin artele „muzicale” aflate in simbioza (poezia dansul muzica) sunt evocate prin filiera gandirii aristotelice care reconsidera atat conceptul prin care artele ishi vadesc analogiile cu lumea inconjuratoare acele de imitatzie (mimesis) cat shi pe cele de ethos (1) (caracter) sau catharsis (purificare) prin care muzica indeosebi ishi afirma afinitatzile cu lumea interioara a omului cu afectele (v. afectelor teoria). O exaltare a acestei doctrine se poate remarca abia dupa ce umanismul renascentist inaugureaza in mentalitatea europ. ideea autonomiei limbajului artistic shi a surselor de inspiratzie. Specificitatea relatziilor diferitelor arte cu natura cat shi cu idealul uman ishi gaseshte locul in sistemele de anvergura elaborate de marii filosofi care incearca sa delimiteze misiunea fiecareia. Iluminismul fr. prin Diderot sau Roussseau filosofia clasica germ. prin Kant shi Schelling cauta sa nuantzeze ipotezele privitoare la specificul frumosului artistic shi al expresivitatzii muzicale. Prin Hegel ishi face loc viziunea dialectica a evolutziei artelor spre umanizare shi spiritualizare ce consacra muzica drept arta romantica a subiectivitatzii pure aflata in vecinatatea punctului culminant in care se afla poezia. Prin Schopenhauer virtutzile muzicii sunt ridicate deasupra oricarei ierarhii ea constituind chintesentza universului shi in acelashi timp modelul care se intemeiaza insushi sistemul filosofic al autorului. Apogeul limbajului muzical in perioada romantismului* contribuie la transformarea in patrimoniul componisticii shi al criticii muzicale a meditatziei despre muzica inaugurand astfel o gandire elaborata „din interiorul” acestei arte. Schumann Listz Berlioz Wagner marii creatori ai sec. 19 exprima in operele lor literare opinii de mare finetze shi profunzime asupra universului artistic preconizand o infratzire a artelor de felul programatismului* sau al noului sincretism* inaugurat de Wagner in drama sa muzicala. Excesului de literaturizare a muzicii i se va opune criticul vienez Hanslick printro teorie asupra „frumosului muzical” conceput in spirit kantian k desfashurare de „forme sonore in mishcare” independenta de orice asociatzii subiective. Ea va fi contracarata la randul ei de doctrina lui Volkelt shi a lui Lipps asupra „empatiei” (germ. Einfühlung) k factor fundamental al propagarii emotziei estetice pentru k la inceputul sec. nostru teoria energetismului* a lui Ernst Kurth sa preconizeze o interconectare a proceselor pur sonore cu fluxul tensiunilor psihice (v. psihologia muzicii). Independent de aportul diferitelor „poetici” scrise de muzicieni prestigioshi care continua explicarea muzicii de pe pozitziile propriului limbaj sau tendintze (Debussy Stravinski Schönberg Webern Honegger Messiaen Prokofiev Boulez Xenakis sh.a.) k shi de vastul domeniu al muzicologiei* e. se vede constituita k patrimoniu relativ autonom in care diferitele contributzii ishi au k suport fie instrumentele criticii de arta traditzionala shi ale analizei* fie disciplinele shtiintzifice sau filosofice. Astfel se poate remarca orientarea sociologica a scrierilor unui Th. Adorno k shi a multor cercetatori aceea psihologica a lui L. Meyer Giselè Brelet E. Ansermet A. Schering S. Langer D. Cook dupa cum etnologia serveshte unor generalizari teoretice in lucrarile lui B. Asafiev V. TZukerman L. Mazel sau A. Daniélou. Se incearca o delimitare a patrimoniului expresiei muzicale pornind de la conceptele stilistice fundamentale k in scrierile lui Riemann D. Cuclin Zofia Lissa C. Dahlhaus P. Bentoiu sau se incearca analogii pe baza functziei de comunicare a artei cu informatica shi semiotica (A. Moles U. Eco FaltinReinecke sh.a.). Diferitele cercetari contemporane de morfologie a artelor (E. Souriau M. Dufrenne Munro) contzin de asemenea observatzii interesante cu privire la arta muzicala k de altfel shi ale ganditorilor k G. Lukács N. Hartmann sau Alain ce elaboreaza ample sisteme de estetica ce cuprind intreg domeniul expresiei artistice. V. fenomenologia muzicii.

ESTÉTIC A (< fr. {i}; {s} gr. aisthetikos „sensibil”) s. f. s. m. adj. 1. S. f. SHtiintza care trateaza despre frumos shi despre judecatzi de apreciere referitoare. la sentimentul provocat de acesta. Primul care a supus critica frumosului unor reguli shi care a folosit termenul de e. in sensul de discurs ratzional despre frumos a fost A.G. Baumgarten. In trecut e. era considerata una dintre cele trei discipline normative (alaturi de logica shi morala) avand k obiect stabilirea normelor frumosului shi uratului. In sens larg e. trateaza despre frumosul sensibil ingloband studiul descriptiv al obiectelor de arta analiza psihologica a sentimentelor provocate shi a criteriilor aprecierii judecatzii de gust istoria artei etc. K shtiintza pozitiva e. are k obiect frumosul artistic (filozofia artei). E. transcedentala = (la Kant) teorie despre formele apriori ale cunoashterii sensibile: spatziul pentru lumea exterioara; timpul pentru lumea interioara a conshtiintzei. 2. S. m. art. Categorie desemnand ansamblul insushirilor shi al fenomenelor studiate de estetica; domeniul esteticii. 3. Adj. Care apartzine esteticii privitor la estetica; care corespunde cerintzelor esteticii frumos. Emotzie e. = stare analoga placerii shi a carei analiza constituie obiectul esteticii k shtiintza. Judecata e. = (la Kant) judecata de apreciere asupra frumosului. Chirurgie e. = domeniu al chirurgiei plastice consacrat remodelarii aspectului exterior al corpului omenesc in special al fetzei.