erată sf [At: PLEȘOIANU, T. I, 257/1 / V: (liv) errato, (îvr) errat sn / Pl: ~te / E: fr errata, it errato] 1 Listă a greșelilor de tipar (sau de fond) și a indicațiilor de corectură a acestora, care se așază, de obicei, la sfârșitul unei cărți, reviste etc. Si: (liv) corrigenda, (frr) erratum. 2 (Îdt) Greșeală de tipar.

ERÁTĂ, erate, s. f. Listă care se adaugă la o tipăritură și care conține îndreptarea erorilor de tipar strecurate în text. Trebuie neapărat să dăm o erată la finele volumului. CARAGIALE, O. VII 317. – Variantă: erráta s. f. invar.

ERÁTĂ s.f. Listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar (uneori și de fond) strecurate în cuprinsul lucrării. [Var. errata s.f., erratum s.n. / < fr., lat. errata, cf. lat. errare – a greși].

ERÁTĂ s. f. listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar; corrigenda. (< fr., lat. errata)

ERÁTĂ ~e f. Listă anexată la sfârșitul unei cărți care conține rectificarea greșelilor observate. /<fr., lat. errata

erată f. lista greșelilor de tipar cu arătarea îndreptărilor de făcut.

*erátă f., pl. e. Greșit zis îld. tabla greșelilor de tipar la o carte saŭ simplu greșelĭ. Ceĭ ce zic așa se ĭaŭ după fr. errata, care e lat. errata, pl. de la erratum, greșeală, eroare. Cînd e o singură greșeală Francejiĭ zic erratum.

errat sn vz erată

errato sf vz erată

erratum s [At: COSTINESCU / Pl: nct / E: fr erratum] 1 (Frî) Greșeală de tipar. 2 (Frr) Erată.

ERRÁTA s. f. invar. v. erată.

ERRÁTA s.f. v. erată.

ERRÁTUM s.n. v. erată.

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

erátă s. f., pl. eráte

erată

errata (greșeli de tipar).

ERÁTĂ s. (TIPOGR.) (livr.) corrigenda.

erátă (eráte), s. f. – Listă la sfîrșitul unei cărți în care sînt îndreptate greșelile de tipar sau de fond. Lat. errata (sec. XIX).