emulație sf [At: CPÎ II, 14/21 / V: ~iune, (înv) ~lăciune, ~lățiune / Pl: ~ii / E: fr émulation, lat aemulatio, -onis] 1 Străduință de a egala sau de a întrece pe cineva în merite, glorie, talent etc. (într-o activitate științifică, literară, artistică) Si: concurență, emulare, întrecere. 2 (Prc) Zel.

EMULÁȚIE, emulații, s. f. Rîvnă, sforțare, străduință de a egala sau de a întrece pe cineva (în special într-o activitate științifică, literară, artistică); întrecere. Dublarea rolurilor constituie o tradiție valoroasă a marii arte scenice realiste, o metodă de emulație creatoare între actori. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2597. Este o emulație între dînșii ca să găsească echivalentele romînești ale neologismelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 201.

EMULÁȚIE s.f. Întrecere. ♦ Sforțare, străduință, dorință de a întrece. [Gen. -iei, var. emulațiune s.f. / cf. fr. émulation, lat. aemulatio].

EMULÁȚIE s. f. 1. sentiment, efort, dorință de a egala sau de a întrece (pe cineva); întrecere, competiție. 2. proprietate a unui sistem de calcul numeric de a executa programe scrise în limbajul de mașină al unui alt sistem. (< fr. émulation, lat. aemulatio)

EMULÁȚIE ~i f. livr. Tendință de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere. [G.-D. emulației] /<fr. émulation, lat. aemulatio, ~onis

emulățiune sf vz emulație

EMULAȚIÚNE s.f. v. emulație.

emulați(un)e f. sentiment care îndeamnă a egala sau a întrece pe cei ce fac bine.

*emulațiúne f. (lat. aemulátio, -ónis). Dorința orĭ silința de a-l ajunge pe altu înălțîndu-te pînă la el. – Și -áție.

emuláție (-ți-e) s. f., art. emuláția (-ți-a), g.-d. art. emuláției; pl. emuláții, art. emuláțiile (-ți-i-)

emuláție s. f. (sil. -ți-e), art. emuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. emuláției; pl. emuláții, art. emuláțiile (sil. -ți-i-)

emulație

EMULÁȚIE s. concurență, întrecere. (Există acolo o adevărată ~.)

EMULAȚIE s. întrecere. (Există acolo o adevărată ~.)