elucubrație sf [At: CODRESCU, C. I, 9/5 / P: ~ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr élucubration] 1-2 (Liv) Elucubrare (1-2). 3 (Iuz) Operă alcătuită cu multă trudă. 4 Expunere haotică. 5 Discurs plin de aberații.

ELUCUBRÁȚIE, elucubrații, s. f. Combinație haotică de idei absurde, închipuire fantastică, vorbărie deșartă, aberație. Tinerii noștri scriitorași ajung la cele mai absurde, la cele mai monstruoase elucubrații, pe care le dau ca literatură de senzație. VLAHUȚĂ, O. A. 232. – Variantă: elucubrațiúne (pronunțat -ți-u-) (HOGAȘ, DR. II 177) s. f.

ELUCUBRÁȚIE s.f. 1. (Rar) Lucrare compusă, cu multă osteneală și multă răbdare, lucrând ziua și noaptea. 2. (Peior.) Combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație. [Gen. -iei, var. elucubrațiune s.f. / < lat. elucubratio, cf. fr. élucubration].

ELUCUBRÁȚIE s. f. 1. lucrare compusă cu multă osteneală și răbdare, lucrând ziua și noaptea. 2. (peior.) combinație, lucrare haotică și greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberație. (< fr. élucubration, lat. elucubratio)

ELUCUBRÁȚIE ~i f. mai ales la pl. Combinație de idei haotice și absurde. [G.-D. elucubrației] /<fr. élucubration, lat. elucubratio, ~onis

elucubrațiune sf vz elucubrație

ELUCUBRAȚIÚNE s.f. v. elucubrație.

elucubrați(un)e f. 1. operă compusă cu multă muncă; 2. lucrare îndelungată și stăruitoare.

*elucubrațiúne f. (lat. elucubrátio, -ónis). Operă făcută cu multă muncă și veghere. Fig. Iron. Utopie, aberațiune, fantazie: n’am timp s’ascult toate elucubrațiunile luĭ. – Și -áție.

elucubráție (-cu-bra-ți-e) s. f., art. elucubráția (-ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (-ți-i-)

elucubráție s. f. (sil. -bra-ți-e), art. elucubráția (sil. -ți-a), g.-d. art. elucubráției; pl. elucubráții, art. elucubráțiile (sil. -ți-i-)

elucubrație

ELUCUBRÁȚIE s. v. absurditate.

ELUCUBRAȚIE s. aberație, absurditate, aiureală, bazaconie, enormitate, fantasmagorie, prostie, stupiditate. (Ce spui tu e o ~!)