elebor sm [At: BRÂNDZA, FL. 5 / Pl: ~i / E: fr ellébore] 1 Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii, caracterizată printr-o rădăcină cu proprietăți curative, folosită în medicina veterinară populară. 2 (Bot; îs) ~ purpuriu Spânz¹ (Helleborus purpurescens). 3 (Bot; îs) ~ odorant Spânz¹ (Helleborus odorus).

ELEBÓR s.m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; (pop.) spânz. [< fr. ellébore].

ELEBÓR s. m. plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii; spânz. (< fr. ellébore)

ELEBÓR ~i m. Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, bifurcată, cu frunze lungi și flori aplecate în jos, al cărei rizom este folosit în scopuri medicinale; spânz. /<fr. ellébore

elebor n. plantă întrebuințată ca purgativ și numită popular bojățel sau cutcurig.

*elébor și -ór m. (lat. [h]elléborus, d. vgr. ῾elléboros. V. aleur). Bojățel, cu[t]curig, spînz, zîrnă, o plantă ranunculacee ale căreĭ rădăcinĭ, după ceĭ vechĭ, ar vindeca nebunia (helléborus niger, odórus, dumetórum și purpuráscens). Aceste rădăcinĭ s’aŭ întrebuințat ca purgativ pînă nu de mult, ĭar poporu tratează cu ele dalacu la vite. – În Trans. și ĭarba nebunilor.

elebór s. m., pl. elebóri

elebór s. m., pl. elebóri

ELEBÓR s. v. spânz.

elebor s. v. SPÎNZ.