durmea sf vz dulma^[1] modificată

durmeá V. dirmea.

dermeá și dirmeá (sud), grimeá (est), digrimeá (Mold. sud) și durmeá (est) f., pl. ele și dermíe (est) f. (turc. dürmé și davürmé, îndoitură, învălitoare, vălătuc, sul, d. devirmek și dürmek, a’ndoi, a’nfășura). Tulpan, pînză albă (rar colorată) triangulară (est) orĭ îndoită în doŭă (sud), și decĭ tot triangulară, cu care se’mbrobodesc femeile: de pe frunte îi zburase grimeaŭa. (CL. 1910, 5, 315), o zdreanță de dirmea (VR 1916, 1-3, 163). – Pe la 1792 (deirmea), sul de pînză, colcovan. – V. casîncă.