duhobóri s. m. și f. pl. Sectă creștină rusească de orientare panteistă, apărută în Ucraina în sec. 18 și constituită pe baza tezelor formulate de S. Kolesnikov și I. Pobirohin, care pretindeau că sunt inspirați de Duhul Sfânt; interpretau Biblia după bunul lor plac, trăiau în comun și refuzau autoritatea bisericească și pe cea a statului; în 1889-1890 majoritatea au emigrat în Canada, în mare parte și datorită ajutorului lui Lev Tolstoi, care le-a dăruit 25.000 de dolari, reprezentând drepturile de autor pentru romanul său Învierea. [Var.: duhobórți s. m. și f. pl.] – Din rus. duhoborî „luptători pentru spirit”.