DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.

dotație sf [At: NEGULICI / V: (îvr) ~tăciune, ~iune sf / Pl: ~ii / E: fr dotation, lat dotatio, ~onis] 1 (Rar) Dotare (1). 2 (Îvr) Dotă. 3 Utilare a unei instituții cu cele necesare desfășurării unei activități Si: dotare (2). 4 (Ccr) Finanțare a cuiva Cf dotare (4). 5 (Iuz; îs) Casa de ~ sau ~ia oastei Unitate administrativă în vechea armată. modificată

DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva pe calea dotării. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.

DOTÁȚIE, dotații, s. f. Înzestrare a unei persoane sau a unui așezămînt cu cele necesare; mijloace materiale puse la dispoziția unei persoane, a unui așezămînt etc. – Variantă: (învechit) dotațiúne (MACEDONSKI, O. III 18) s. f.

DOTÁȚIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotațiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].

DOTÁȚIE s. f. capacitate înnăscută care face posibile performanțe; dotare (2). ◊ mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. (< fr. dotation, lat. dotatio)

DOTÁȚIE ~i f. 1) v. A DOTA. 2) Mijloace materiale acordate organizațiilor sau întreprinderilor pentru a asigura buna lor funcționare. [Art. dotația; G.-D. dotației; Sil. -ți-e] /<fr. dotation, lat. dotatio, ~onis

dotațiune sf vz dotație

dotăciune sf vz dotație

DOTAȚIÚNE s.f. v. dotație.

dotați(un)e f. 1. acțiunea de a dota o persoană sau un așezământ; 2. venitul dat cu acest scop: casă de dotațiune a oastei.

* dotațiúne f. (lat. dotátio, -ónis). Acțiunea de a dota o persoană, un așezămînt. Veniturile provenite dintr’asta: Casa Dotațiuniĭ Oștiĭ. – Și -áție.

dotáție (-ți-e) s. f., art. dotáția (-ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (-ți-i-)

dotáție s. f. (sil. -ți-e), art. dotáția (sil. -ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (sil. -ți-i-)

dotație

DOTÁȚIE s. 1. v. dotare. 2. (JUR.; concr.) dotă, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)

DOTAȚIE s. 1. dotare, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. (~ unei întreprinderi cu cele necesare.) 2. (JUR., concr.) dotă, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)