dispărut, ~ă [At: LM / Pl: ~uți, ~e / E: dispărea cf fr disparu] 1 a Care a ieșit din câmpul vizual. 2 a Care nu mai poate fi observat sau găsit. 3 De a cărui soartă nu se (mai) știe nimic. 4 a (Îe) A fi dat ~ A fi considerat ca pierdut fără urmă (în timp de război sau dezastre naturale). 5 a Care nu mai există (astăzi). 6-7 smf, a (Om) mort. 8 a (D. publicații) Care a încetat să mai apară.

DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. Care a ieșit din cîmpul vizual, care nu se mai vede (deși continuă să existe); care nu mai poate fi observat sau găsit. Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult. IBRĂILEANU, A. 8. ♦ De a cărui soartă nu se mai știe. Vestindu-se acolo că sînt dispărut și decedat, o rudă... a luat moștenirea. SADOVEANU, P. M. 125. ◊ (În timp de război) A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. La un an după terminarea războiului, neîntorcîndu-se acasă, a fost dat dispărut. ◊ (Substantivat) La regimentul său fu trecut pe lista dispăruților. 2. Care a încetat de a mai exista, care a pierit, care s-a stins. Un cutremur... se ridica din fundul ființei ei ca din alte vieți din veacuri dispărute. SADOVEANU, P. M. 270. Gropile care se văd azi lîngă biserică... sînt pivnițele caselor dispărute. GALACTION, O. I 315. Figurile de elefanți-mamuți... și de alte animale dispărute, ce s-au găsit pe unelte de corn. ODOBESCU, S. III 79. ♦ (Despre persoane) Mort. (Substantivat) Nu pot uita, dintre cei dispăruți prea devreme, un alt prieten cald și impetuos. CAMIL PETRESCU, T. III 490.

DISPĂRÚT, -Ă adj. 1. Ieșit din câmpul vizual, care nu se mai vede. ◊ A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe. ♦ (Despre oameni, și s.) Mort. [< dispărea].

DISPĂRÚT adj., s. 1. adj., s. v. mort. 2. adj. v. trecut.

DISPĂRUT adj., s. 1. adj, s. decedat, defunct, mort, răposat, (livr.) repauzat (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om în vîrstă.) 2. adj. apus, pierdut, trecut. (Vremuri de mult ~.)